Blogul lui Fede

Concertul Odyssey din Iaşi a fost anulat. Odyssey - Second hand blues

2012-02-11T13:56:00.005+02:00

Sucevenii din trupa Odyssey trebuiau să suţină un concert duminică, 12 februarie în Underground Pub Iaşi. Concert care a fost anulat. Asociaţia Culturală Artceva a făcut anunţul pe pagina lor de Facbook, astăzi, în jurul orei 11: "Din motive tehnice, concertul Odissey programat pe data de 12 februarie este anulat. În cel mai scurt timp vă vom anunţa o posibilă dată de reorganizare a evenimentului. Vă mulţumim pentru înţelegere."

La aproape o oră diferenţă, trupa anunţă şi ea anularea concertului: "Salut şi ne pară rău să vă spunem, dar venim cu veşti proaste pentru fanii Odyssey din Iaşi. Concertul de mâine, 12 februarie, din Iaşi, a fost anulat. Ne pare rău că nu ne vom întâlni cu ieşenii, însă precizăm că decizia nu a fost a noastră, ci a organizatorilor. Până ne vom mai vedea, vă invităm să vă bucuraţi de cel mai nou clip Odyssey!"

Le urmez sfatul şi mă bucur (nu contează că de o săptămână se întâmplă zilnic) de cel mai nou clip, "Second hand blues"

Şi un filmuleţ de la concertul lor din data de 16 noiembrie 2011, în cadrul Unifest Iaşi

Şi tocmai ce am găsit pe hard poze de la concertul din noiembrie, poze de care uitasem:

Invitaţie la lectură : Zon@ literară nr. 1-2/2012

2012-02-09T22:31:00.005+02:00

Revista ZonaLiterara Nr 1-2 2012 Pe Internet

6 februarie 2012, ziua în care România a avut 3 premieri

2012-02-06T20:54:00.002+02:00

6 februarie 2012 ar trebui să fie o zi istorică: la ora 10.30 Emil Boc şi-a prezentat demisia. Unii au spus că trebuia să o facă mai repede- nu comentez. Traian Băsescu a declarat că a vorbit cu Boc despre demisie încă din luna decembrie, dar decizia a fost amânată din interese naţionale. Astăzi a fost ultima zi pentru Emil Boc la Palatul Victoria.

În jurul amiezei, Traian Băsescu a luat act de demisia lui Emil Boc din funcţia de prim-ministru şi a semnat decretul de numire a lui Cătălin Predoiu ca prim-ministru interimar. Asta până la formarea noului Guvern.

Spre seară, puţin după ora 20.00, Traian Băsescu a ieşit în faţa camerelor să propună un prim-ministru. Acela este Mihai Răzvan Ungureanu (tre'să-l ştiţi, e simpatic, e născut în Iaşi, a fost ministru de Externe, unii zic că era securist convins în perioada liceului, până la numirea oficială ca prim-ministru este şeful Serviciului de Informatii Externe...).

USL-iştii deja au anunţat că nu vor da votul de încredere Guvernului Ungureanu.

Să mai treacă vreo două zile, prevăd că România va mai avea un prim-ministru.

Până atunci, cârcotesc puţin la o ştire publicată pe realitatea.net, puţin înainte de ora 20.00 : "Luminile şi umbrele din cariera lui Mihai Răzvan Ungureanu". De fapt, las print screen-ul, găsiţi voi bubele.

Salonul de literatură din data de 3 februarie 2012. Invitat: Alex Marinescu

2012-02-02T18:11:00.004+02:00

Librăria Humanitas de pe Lăpușneanu vă invită vineri, 3 februarie, la ora 18:00, la o nouă ediție a Salonului de literatură, cînd Alex Marinescu va citi proză.

Invitatul nostru este debutant în literatură, pasionat de pian și de desen. Cîntă de cinci ani la pian într-o cafenea din Iași și are deja o carte publicată la Editura Timpul. Este vorba despre romanul Coșmarul, apărut în 2007 și distins cu Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România.

„Am scris iniţial o nuvelă de 40 de pagini, în anul I, care a rămas aşa până în vara dintre anul III şi anul IV, când am compus întregul roman, cu o muncă de opt ore pe zi“, îşi aminteşte tânărul scriitor. A rezultat singurul roman declarat „gotic“ din literatura română.

Vă așteptăm cu drag să-l cunoaștem pe tînărul prozator Alex Marinescu!

DESPRE ROMANUL COŞMARUL AICI (AVENTURI IN ONEIROS)

Alternosfera pune „Virgula” la Iaşi

2012-02-02T14:26:00.004+02:00

Formaţia de rock alternativ din Basarabia lansează noul album în Underground Pub Iaşi

După succesul primelor două albume – Wamintirile şi Oraşul 511 – formaţia basarabeană de rock – Alternosfera - continuă evoluţia muzicală cu un nou album, „Virgula”. Acesta reprezintă prima parte din trilogia conceptuală numită Epizodia, alcatuită din trei CD-uri: Virgula, 3 şi 14, ultimele două urmând a fi lansate pe parcursul anului 2012.

Startul se va da vineri, 3 februarie, în Underground Pub, Galeriile Comerciale Ştefan cel Mare .

„Nu ştiu de ce ne-au ales pe noi. Poate că suntem cei mai buni? Am fost contactaţi de reprezentanţii trupei şi am acceptăm oferta. Toate formaţiile de rock de peste Prut se simt la noi ca acasă, la fel de bine se simte şi publicul cu ele, iar lansarea noului album Virgula va fi un adevărat eveniment atât pentru amatorii rockului cât şi pentru toţi basarabenii de aici”, a declarat organizatorul evenimentului Adrian Balan.

Trupele de rock basarabean nu sunt o noutate pentru Underground Pub. Printre oaspeţii recenţii ai localului regăsim formaţii îndrăgite de publicul ieşean precum Gândul Mâţei şi Todo.

Turneul de promovare a noului albumului în România va dura o lună şi va cuprinde 10 oraşe: Iaşi, Braşov, Sibiu, Timişoara, Arad, Bucureşti, Constanţa, Galaţi, Cluj Napoca şi Bacau. Evenimentul este susţinut de Tuborg Sound şi Rock Events.

în gerul de sâmbătă noapte

2012-02-01T04:54:00.003+02:00

căutam să fur din timpul altora

nimic mai mult credeam

că în gerul de sâmbătă noapte

e straşnic nu îl poţi invinge

gândeam

auzisem de el la ştiri

de la prieteni toată lumea

ştia de el

doar eu nu credeam că o să ajungă

în crâşmă uiţi tot

măcar o noapte din şapte

îţi cauţi timpul ascuns între coapsele pline ale femeilor

îl răpteşti cu ultima picătură de bere

de pe buze flămânde

în gerul de sâmbătă noapte

a spus o poveste

credeam că tace

cine să ştie că vuieşte de zici că geme

îţi ridică părul

şi-ţi place nu îl eviţi

eşti beat deja

ca un dumnezeu ce eşti

ai lumea la picioare

chiar dacă afară nu-i nimeni

strigi şi cazi într-un somn în gerul

de sâmbătă noapte e superb!

Ce s-a intamplat in acest an pe 24 ianuarie la Iasi

2012-01-25T06:25:00.003+02:00

Ziua Unirii a fost sarbatorita la Iasi cu mare fast, la fel ca in fiecare an: politicieni din Bucuresti, artisti populari si de muzica usoara, 10.000 de portii de carnati cu fasoale si mii de oameni adunati in Piatii Unirii. Spre deosebire de alti ani, a lipsit Traian Basescu. Nici Emil Boc nu a semnat condica de prezenta la Iasi. La manifestatiile din Piata Unirii nu s-a sinchisit sa ajunga nici presedintele Consiliului Judetean Iasi, Constantin Simirad, nici presedintele PDL Iasi, Dumitru Oprea. In schimb, USL-istii au venit cu mic, cu mare sa danseze Hora Unirii: Victor Ponta, Crin Antonescu, Daniel Constantin si, bineinteles, politicienii ieseni Gheorghe Nichita, Relu Fenechiu, Varujan Vosganian, Cristian Adomnitei. De la PDL au putut fi zariti Mihaela Popa si Petru Movila. Mos Ion Roata a demonstrat ca pentru el nu conteaza culoarea politica si nici cei ce ne conduc: a fost prezent si in acest an in Piata Unirii, retraind momentul Unirii de pe 24 ianuarie 1859, cand PDL-ul nu era huiduit de popor, iar USL-ul nu confisca o sarbatoare a tuturor romanilor

Un alt lucru petrecut anul acesta de 24 ianuarie, fara ca el sa se fi petrecut in ceilalti ani, a fost focul de artificii din fata Palatului Culturii. In ultimele 4 luni municipalitatea a incantat iesenii cu 3 spectacole de artificii: de Zilele Iasului, de Revelion si de Mica Unire.

Desi se preconizau incidente pentru ziua de 24 ianuarie, masa de oameni adunata in Piata Unirii a parut mai degraba dornica sa se distreze decat sa protesteze. Cu toate acestea, huiduielile nu au lipsit. A fost huiduit Iulian Chifu, consilierul lui Traian Basescu, in momentul depunerii de coroane la statuia lui Cuza, dar si Dragomir Tomaseschi.

Liderii USL au profitat de semnificatia zilei si de iesenii iesiti in strada, pentru a face baia de multime. Ponta si Antonescu s-au scaldat in multime, din Piata Unirii si pana in Podul Ros la sediul PNL, unde au sustinut o conferinta de presa.

Nu au lipsit momentele comice. Cand cativa ieseni strigau "Antonescu presedinte!", liderul PNL s-a intors catre Gheorghe Nichita si i-a spus ca "Puterea se alege in teritoriu, functiile se stabilesc la Iasi." Nici Victor Ponta nu s-a abtinut de la ironii. Intrebat de un iesean daca il va pune premier pe Gheorghe Nichita, Ponta s-a ferit sa dea un raspuns pe placul ieseanului, replicand ca "Gheorghe Nichita este un primar bun, cel mai bun primar din tara"

Ştirea zilei de 24 ianuarie 2012: Tudor Ciuhodaru este lider PNL, în acelaşi partid fiind doi lideri cu numele Varujan Vosganian!

2012-01-24T08:26:00.003+02:00

Ştirea zilei de azi, 24 ianuarie ne este oferită de antena3.ro, cu un mic ajutor şi din partea site-ului ziarului Libertatea.

Astfel: antena3.ro ne atenţionează "Pachet suspect la bordul unui avion în care se aflau trei lideri PNL", în timp ce libertatea.ro ne întreabă "Bombă în avionul în care se aflau 3 lideri PNL?" Care ar fi problema? De ce mi se apare aceasta ştirea zilei? Textul ştirii (apărut identic pe ambele site-uri) este următorul:

"Cursa Tarom Bucureşti - Iaşi a întârziat aseară la decolare din cauza unui bagaj suspect. Avionul a fost reţinut pe pistă aproape 20 de minute după ce echipajul aeronavei a găsit un geamantan fără proprietar.

Conform procedurilor, bagajul a fost considerat suspect şi a fost preluat de echipele speciale ale Poliţiei şi SRI.

La bordul aeronavei, printre cei peste 30 de pasageri, se aflau şi liderii PNL Varujan Vosganian, Varujan Vosganian şi deputatul UNPR, Tudor Ciuhodaru."

Revenind: cei patru evanghelişti erau trei: Luca şi Matei. Cam aşa se numără. Care sunt cei 3 lideri PNL? Pfai, ce întrebare, rspunsul e mai sus: "liderii PNL Varujan Vosganian, Varujan Vosganian şi deputatul UNPR, Tudor Ciuhodaru."

Noi ştim că Tudor Ciuhodaru a migrat la mai multe partide, dar din titlul ştirii rezultă că el ar fi lider PNL şi nicidecum membru UNPR. A doua mare problemă e că nu ştiam că în PNL există doi lideri cu acelaşi nume, Varujan Vosganian.

Concluzia? Tudor Ciuhodaru a migrat la PNL iar Varujan Vosganian este numele pe care îl poartă doi lideri ai Partidului Naţional Liberal.

Pe mâna cui lăsaţi România?

2012-01-17T21:38:00.003+02:00

Tinerilor li se rupe. Mă doare când afirm, dar aşa este. Studenţii nu sunt interesaţi de soarta lor. Pot să li se dubleze taxele de studiu, preţurile de la cantină sau tarfiele de cazare, nici că le pasă. Acceptă tacit. Nu găsesc motive să se adune, să se facă auziţi, să fie scoşi din cămine,apartamente, crâşme sau din faţa calculatorului. Nu îi interesează cine le reprezintă interesele. Ei sunt viitorul ţării, ei cunepăsarea, ignoranţa şi lipsa lor de responsabilităţi.

Bunicilor care încă trăiesc după ce au trecut printr-un război, foamete şi comunism, părinţilor care au avut curajul să dea jos un regim: pe mâna cui lăsaţi România?

(Tot respectul de tinerii care dumincă seară au acaparat statuia lui Cuza din Piaţa Unirii în defavoarea politrucilor şi sindicaliştilor)

Aproape Unplugged live in Taverna Music Pub Iasi (3.01.2012) - Partea I

2012-01-05T23:03:00.006+02:00

Trupa TRAFIC live in Griff Bar Iasi (4.01.2012)

2012-01-05T20:56:00.006+02:00

Vintage Minds @ Hand Bar Iasi (18.12.2011)

2011-12-19T16:16:00.009+02:00

Realitatea e tâmpită

2011-12-15T20:05:00.005+02:00

Realitatea e tâmpită, realitatea e de căcat. După ce zilele trecute şi-au dat seama că un om care se aruncă de la balconul etajului şase moare din cauza impactului (deci moarte violentă) şi nu de vreo boală incurabilă, astăzi aflu că facebook.com e tot una cu motorul de căutare google.com. Titlul articolului de pe realitatea.net este "Ce au căutat românii pe Facebook în 2011", iar al doilea paragraf al "articolului" începe aşa: "Compania Google a făcut publici termeni de căutare care au înregistrat cele mai mari creşteri în anul 2011." Ce pot să înţeleg decât că Facebook şi Google s-au unit într-un singur site care să fie şi de socializare şi motor de căutare. Sau ar mai fi o variantă: realitatea e tâmpită, realitatea.net e de căcat.

Bonus: pe plan local bzi.ro poate fi numit, printe altele "accidente.ro". Acum o săptămână, pe 7 martie, cele cinci ştiri din deschidere erau doar despre accidente. Hai fraţilor, în afara accidentelor, nu se mai întâmplă nimic în Iaşi?

Later edit: S-au prins şi editorii de la realitatea.net că facebook nu e totuna cu google. O bere de la mine pentru ei.

Cum se chinuie unii să inventeze focul

2011-12-12T15:19:00.003+02:00

Unii inventează roata, alţii focul, dar realitatea.net inventează logica.

Un newsalert de luni (12.12.2011) de la ora 14.48 mă lasă mască: "IML: Mălina Olinescu a avut o moarte violentă". Am crezut că nu citesc bine, că e un banc (Fac o mică precizare: cântăreaţa Mălina Olinescu a murit duminică noapte după ce a căzut de la etajul şase al blocului în care locuia - toate şansele să fie suicid). Recitind ştirea am început să gândesc: o fi murit de diabet sau de cancer înainte de a atinge pământul. Ultimul lucru la care puteam gândi era o moarte violentă.

Mulţumesc realitatea.net! Mi-ai deschis ochii şi gândirea şi am putut afla şi eu că cei care se aruncă de pe clădiri mor din cauza impactului şi nu de bătrâneţe.

Incubatorul de condeie 2011 - vezi lista premiantilor

2011-11-15T13:10:00.002+02:00

Juriul a ales! Juriul a decis!

AdLittera Project organizează pe 19 Nov. 2011, festivitatea de premiere a ediției a II-a a Concursului literar național „Incubatorul de condeie” la ora 14:00, în magazinul DIVERTA, din incinta SUN PLAZA, în zona Piața Sudului, București. Magazinul este amplasat in zona food-court de la etajul 1 al centrului comercial.

Accesul la „încoronarea” condeielor de-abia ieșite din cuibar este liber (rude, prieteni, parteneri). Avem plăcerea de a vă invita alături de premianți, alături de organizatori și de juriu. Laureații celei de-a doua ediții a Concursului IDC sunt:

Secțiunea POEZIE

Miruna-Ştefana Belea (n.1992, Ulmeni, Jud. Dâmbovița)
Bianca Dobrescu (n. 1992, Mioveni, Jud. Argeș)
Diana Frumosu (n.1993, Criuleni, Republica Moldova)
Elena Gabriela Lazăra (n. 1992, Balș, Jud. Olt)
Ana-Maria Lupaşcu (n.1993, Vama, Jud. Suceava)
Iulia Matei (n. 1991, Cluj-Napoca, Jud. Cluj)
Radu Niţescu (n.1992, București)
Andreea Teliban (n. 1991, Broșteni, Jud. Suceava)
Vlad Văidean (n. 1992, Baia Mare, Jud. Maramureș)
Ana-Maria Vîjdea ( n. 1991, Buzău, Jud. Buzău)
Secțiunea PROZĂ SCURTĂ

Mircea Adrian (n. 1980, Cugir, Jud. Alba)
Diana Roman (n. 1965, București)
Loredana Elena Nicu (n. 1985, Zărnești, Jud. Brașov)
Andreea Rău (n.1982, Bacău, Jud. Bacău)

Juriul a avut următoarea componență: Ioana Stanciu și Andrei Zbîrnea (premiați la ediția precedentă) – secțiunea de poezie, condusă de poeta Ofelia Prodan; Oana Uță și Ancuța Iosif (premiate la ediția precedentă) – secțiunea de proză scurtă, prezidată de publicistul Marius Ghilezan.

Premiile sunt oferite de Magazinul DIVERTA. La decernarea premiilor se va alătura scriitoarea Monica Ramirez, lectorul Atelierelor de Creative writing pe care le-a condus în perioada desfășurării Concursului IDC.

Lectură plăcută: revista Zon@ literară nr.1-2/2011

2011-11-14T23:28:00.007+02:00

Revista Zon@ Literara Nr 1-2/2011

Antologia de poezie contemporană "Ziua cea mai lungă". Lansare

2011-11-14T16:03:00.002+02:00

Pe 26 noiembrie, în cadrul târgului de carte Gaudeamus din Bucureşti, se va lansa antologia “Ziua cea mai lungă”, ed. Herg Benet Publishers.
Antologia reuneşte 25 de poeţi contemporani, mai mult sau mai puţin cunoscuţi consumatorilor de poezie şi a apărut cu sprijinul Casei de Cultură a Studenţilor din Timişoara.

Semnal M in concert la Iasi, 18 noiembrie 2011

2011-11-13T00:37:00.004+02:00

Semnal M vine la Iasi, vineri pe 18 noiembrie 2011. (click pe afis)

Trupa rock a fost infiintata in anul 1977, cu numele Semnal, de catre Iuliu Merca, Stefan (Istvan) Boldijar, Liviu Hritcu (ex Mondial), Constantin Salagean si Tavi Popovici. Un an mai tarziu au lansat primul album, "Trenul de cursa de persoane Apahida-Cluj-Napoca." Curand au inceput si "certurile": Tavi Popovici, Costi Salagean si Liviu Hritcu parasesc trupa pentru a infiinta o alta, efemera, numita "Semnal Cluj." Cei trei au fost inlocuiti de Paul Masgras si Ica Ioan Moca, odata cu ei stabilindu-se si denumirea definitiva de "Semnal M."

Afla mai multe despre Semnal M de pe pagina lor oficiala

Studentii nu sunt indiferenti. Sau cel putin asta vor, sa spuna "stop indiferentei"

2011-11-13T00:23:00.004+02:00

Joi, pe 17 noiembrie 2011, in cadrul UNIFEST va avea loc o dezbatere publica organizata de Liga Studentilor Geografie-Geologie Iasi. Dezbaterea "Stop idniferentei!" va fi sustinuta in aula "Mihai Aminescu" din Corpul A al Universitatii "A. I. Cuza". Organizatorii considera ca este timpul ca studentul iesean sa intrebe si sa primeasca si raspuns. Studentii sunt invitati la o dezbatere in care avem oportunitatea de a scoate la lumina problemele din UAIC.Dezbaterea are trei puncte principale:

1. Biblioteca centrala universitara "Mihai Eminescu"

2. Spatii de recreere
3. Accesul la informatii si libera circulatie a acestora.

KUMM - concert in Iasi, 11 noiembrie 2011

2011-11-09T00:08:00.001+02:00

Vineri, 11 noiembrie, de la ora 21:30, turneul naţional "Where Do Broken Hearts Go?" al celor de la Kumm ajunge în Iaşi. Concertul va avea loc în clubul Underground.

UNIFEST, 14-25 noiembrie 2011, Iasi

2011-11-09T00:05:00.001+02:00

luni 14 nov
19:00 concert deschidere parcare UMF
Pinholes, Fingerprint
20:00 lansare lampioane

marti 15 nov
16:00 Vanatoarea de comori
21:00 CANDY PARTY in Hunter's Pub

miercuri 16 nov
16:00 LAN PARTY in StarNet Cafe partea Ia
19:00 ROCK in CAMPUS: ODISSEY, ALMOST IN RANGE, HEAL, CLICK LIFE

joi 17 nov
16:00 Dezbatere PROBLEME STUDNETESTI - aula M Eminescu corp A din UAIC
16:00 LAN PARTY in StarNet Cafe partea a IIa
21:00 WHITE SENSSATION in DUBLIN PUB with DJ LINE

vineri 18 nov
18:00 Dezbatere FILOSOFIA LUI KARL MAX - aula UPA
20:00 FILMSTUD - SEARA DE FILM DE PUBLICITATE - Sala Gaudeamus a CCS Iasi
21:00 PIJAMA PARTY with SUKAR NATION in campus Tudor Vladimirescu, camin T5 - T6

sambata 19 nov
19:00 ETNOBOTANICELE ATACA TINERETUL. HAI IN DEFENSIVA cu CIPRIAN COTRUTA, MOLDAVIA FOLK, DESCANTEC
20:00 FILMSTUD - medalion regizor CONSTANTIN DRAGOS - Sala Gaudeamus a CCS Iasi

duminica 20 nov
18:00 FILMSTUD - concurs de scurt metraj - Sala Gaudeamus a CCS Iasi
20:30 VREAU O TARA CA AFARA - lansare documentar
21:00 MISS UNIFEST cu VUNK in Foaierul Casei de Cultura a Studentilor Iasi

luni 21 nov
19:00 FILMSTUD - seara de film de sport extrem - Sala Rosie Moldova Mall
21:00 PETRECERE STUDENTEASCA - cantina UMF IASI

marti 22 nov
19:00 Seara de POEZIE si muzica buna - Pod Casa Pogor
21:00 FOLK'N'CAMIN
miercuri 23 nov
19:00 STUDENTII AU TALENT - undeva prin Copou

joi 24 nov
20:00 LIGA SE PREZINTA - Dublin Pub
22:00 FINISH PARTY in Dublin Pub

Pe toata perioada se vor mai desfasura UNIFEST SPORT, campanie DONARE DE SANGE, colectare DOZE SI PETURI, invitatii la OPERA, TEATRU, FILM, MUZEE

Aproape Unplugged sau "Bine Băieţii!"

2011-11-05T15:09:00.010+02:00

"Aproape Unplugged" sau "Bine-băieţii!" după cum sunt strigaţi de admiratori sunt trei tineri mişto din Iaşi.

După ce pe 30 martie 2011 am scris pe agendadeiasi.ro un text despre trupă, mă bucur când observ că pe net, şi nu numai (am găsit în "Zile şi nopţi", dar şi în "Bîrfa de Iaşi") că lumea foloseşte descrierea mea pentru a invita oamenii la concertul băieţilor: "Pret de trei ore puteti asista la un concert exploziv, cu multe cantece cunoscute, dar reinterpretate si reorchestrate, purtand marca Aproape Unplugged. De la cantece studentesti sau de munte, la piese de rezistenta din folk-ul si rock-ul romanesc, la cantece din repertoriul artistilor internationali, baietii de la Aproape Unplugged vi le ofera pe toate. Trupa este formata din Gilly Barbu (chitara, voce), Lucian Fatu (percutie) si Vlad Nedelcu (chitara,voce), trei tineri pentru care muzica inseamna arta si viata."

Dar nu despre asta vreau să scriu acum, de fapt, nici nu mai scriu, vă las să-i ascultaţi:

[Pozele le-am făcut la Motofest 2011, imaginile sunt filmate pe 26.10.2011 şi pe 2.11.2011 în Taverna Music Pub din Iaşi]

"România nu e o limită, România e ţara în care trăim!" - dialog cu Florentina Tonita pentru stiri.botosani.ro

2011-11-01T00:06:00.003+02:00

Site-ul stiri.botosani.ro, ma are in aceste zile ca invitat la rubrica "Un botosanean pe zi". Din dialogul purtat cu Florentina Tonita citez doar ideile subliniate de ea:

"Da, traim în România, dar daca vrem ceva, putem face. România nu e o limita, România e tara în care traim. Mie nu mi se rupe(...)"

"(...) as vrea ca tot mai multi tineri sa ridice capul, sa vada partea plina a paharului si sa încerce sa faca ceva."

"(...) nu sunt miserupisti decât când vine vorba de politic. De cultura le pasa, la pasa de Frumos."

"La fel cum nu esti bucatar daca stii sa prajesti doua oua, la fel nu esti scriitor daca ai publicat o carte"

"Saveni are farmecul lui, îmi place sa spun ca are farmecul si linistea unui târg."

"Atunci au început sa ma întrebe unii când debutez în volum, iar eu, cu încapatânare, afirmam ca înca nu a sosit momentul."

"În România se publica mult, se publica mai mult decât se citeste. Toti vor sa devina poeti, romancieri (...)"

"Cred ca ma numar printre acei oameni care si-ar dori ca ziua sa aibe 32 de ore, sa fie interzise mai mult de 5 ore de somn, iar lenea sa nu mai fie considerat doar pacat, ci fapta penala."

"Nu peste mult timp vom asista la o schimbare în mentalitatea colectiva, adevaratele valori îsi vor relua locul meritat. Pâna atunci traim o epoca decadenta."

"Fara ajutorul si sfaturile scriitorilor din Botosani (pe care îi salut cu aceasta ocazie), viata mea ar fi avut alt traseu. "

Materialul poate fi citit integral aici

Cu jumătate de pumn în gură

2011-10-17T20:30:00.001+03:00

Luni dimineaţă a apărut ziarul studenţesc Opinia Veche. Apare de vreo 39 de ani, deci nimic neobişnuit până acum. Oricine prinde ziarul pe mână îl deschide pentru început la pagina 3 şi se uită în josul pagini, la rubrica PULS. E un deliciu rubrica. Azi, nu apucase bine soarele să se ridice pe mijlocul cerului că toată lumea, de la studenţi, la portari şi administratori de cămine, vorbea despre "Misterul sacoşei din C3", text pe care îl redau în totalitate: "Săptămâna trecută, unul dintre colaboratorii noştri a văzut o întâmplare amuzantă; în timp ce aştepta în faţa uşii administraţiei, un cuplu se pregătea să intre. Lângă ei, jos, o sacoşă cu ceva înăuntru din care s-a putut distinge doar o sticlă de plastic de doi litri plină cu vin de casă. Când le vine rândul, îşi face curaj întâi el, intră, stă vreo cinci minute, după care iese şi o cheamă pe ea. După alte cinci minute, domnişoara scoate capul pe uşă şi îl cheamă înapoi pe prieten, şoptindu-i să ia şi aia. Băiatul ia frumos sacoşa şi intră înapoi. După 10 minute ies amândoi fericiţi, mulţumind şi urând bunăziua. Fără sacoşă." Nu a durat mult de la apariţia ziarului şi administratorul căminului cu pricina a făcut o mini-anchetă şi a chemat la "audieri" băieţii de la Jurnalism, cazaţi în căminul C4. Nu s-a gândit o clipă la ei, că au stat aproape toată noapte fără să doarmă pentru ca dimineaţă ziarul să iasă de sub tipar. Nu a interesat-o (spun ea pentru că administratorul este o femeie) că studenţii de la Jurnalism învaţă despre libertatea de expresie şi dreptul la opinia; nici măcar nu a înţeles care este specificul rubricii PULS. Pe administratorul respectiv interesa ca studenţii "să nu dea totul din casă" şi să o fi întrebat şi pe ea despre incident, măcar să se fi informat din trei surse până să scrie textul respectiv. Un lucru e clar: sticla a existat. A recunoscut-o şi doamna administrator: era o mică atenţie de la doi studenţi care au fost cazaţi în căminul respectiv, iar recent se căsătoriseră. O a doua concluzie este şi ea evidentă: jumătate de pumn s-a îndreptat ameninţător către gura tinerilor jurnalişti pentru că "gura jurnalistului adevăr grăieşte. Mai bine o astupăm!"

In Iaşi PD-L începe să îşi schimbe culoarea

2011-09-07T14:04:00.002+03:00

Odată cu trecerea timpului, în Iaşi culoarea PD-L a căpătat o nuanţă roz. Vom reuşi să vedem metamorfoza completă, atunci când portocaliul va deveni roşu?

2012: Sfârşit pentru unii, început pentru alţii

2011-09-06T11:57:00.001+03:00

Săptămâna trecută un senator ieşean ataca subtil un deputat ieşean prin intermediul unei parabole a cărei idee s-ar reduce la: "domnule, oraşul Iaşi e un oraş academic, nu mai da repede în presă toate nenorocirele ce se petrec aici, Iaşul e capitala culturală a României, trebuie să aibă o imagine curată!" Bine, bine, dar ce se întâmplă în Iaşi? Scapă un tramvai din copou şi rade tot ce îi stă în cale - s-a întâmplat recent şi în America de Sud; afacerişti dubioşi se trezesc cu sticle incendiare în curtea casei - intimidarea de acest fel e la modă în lume de decenii; interlopi care se ucid între ei, oameni care se sinucid din cauza disperării şi a sărăciei, tineri care ajung la spital drogaţi şi multe alte exemple. Prima concluzie la care te gândeşti e că vine 2012, vine sfârşitul! Şfârşitul cui vine, domnilor? Sfârşitul lumii? Da, vine sfârşitul lumii pentru unii politicieni, se apropie de final mandatele, se pierd funcţii şi multe învârteli. Toate nenorocorile care se petrec, s-au mai petrecut şi se vor mai petrece atât timp cât oamenii vieţuiesc iar lumea se tot schimbă datorită (sau din cauza?!) tehnologiei. Să privim partea bună: fiecare sfârşit e un nou început.

Cât timp trebuie să aştepţi la un semafor în Iaşi?

2011-08-31T15:26:00.001+03:00

Ieri, o mică defecţiune la un semafor din Copou a tras ţeapă mai multor ieşeni care trebuiau să aştepte culoarea verde în jur de ... cinci ore. Cam atât a durat până ce defecţiunea a fost remediată

Alexandra Andrei la Noaptea Cărţilor deschise (26 august 2011, Librăria Humanitas - Lăpuşneanu)

2011-08-30T18:41:00.006+03:00

Muncitori cu mintea-n pantă

2011-08-26T12:13:00.006+03:00

Noi ştim că oraşul Iaşi este construit pe şapte coline. Dar trebuie să ne reamintiţi in fiecare zi că unii nu au doar casa ci şi capul în pantă?

Aurolaci cazaţi în centrul Iaşului (FOTO)

2011-08-25T23:46:00.007+03:00

În buricul târgului, la doi paşi de cabinetulu parlamentar al deputatului Anghel Stanciu, într-o clădire imensă, capodoperă arhitecturală, dar mult prea neîngrijită, am surprins doi aurolaci. Se ştie că în ultimii ani aceştia nu se mai feresc şi îi vezi pe stradă, indiferent de oră, indiferent că e vorba de Centrul Civic, Copou sau alte zone, cu punga cu prelandez. Seara asta am aflat şi unde sunt "cazaţi" câţiva din ei:

Prostituţie muzicală 2011

2011-07-22T01:10:00.003+03:00

A început ediţia a şaptea a Festivalului Folk You! Florian Pittiş, cu "o iniţiativă fără precedent în cadrul evenimentelor susţinute pe plajă" după cum afirmă organizatorii. Ce aduce nou această ediţie? "Pe lângă nume consacrate ale folkului românesc, din distribuţie fac parte şi invitaţi speciali care reprezintă fie hardcore-ul moldovenesc - Zdob şi Zdub, fie rock-ul - Celelalte Cuvinte, fie pop-rock-ul Holograf sau hip-hop-ul - Puya şi Guess Who." Oare iubitorii folk-ului vor avea posibilitatea, în aceste zile, să asculte "Nebun de alb" cântată de Puya sau "Luna Pătrată" cântată de Guess Who? Cel puţin un precedent există, unul de dată recentă. La Iaşi, în cadrul Ursus Evolution Tour 2011 am avut "marele prilej" să aud "American Dream" cântat de Puya şi ... Cristi Minculescu! Rămâne ca în viitorul apropiat berea "Zimbru" să îi cheme

iar pe băieţii de la Bon Jovi în România, în cadrul unui festival de involuţie a muzicii (universale) şi să îi pună să cânte pe scenă cu Inna sau, de ce nu, cu Adrian Copilul-din-ce-Metal-s-a-mai-inventat-între -timp.

Chiar orice se poate cumpăra? Mai există demnitate sau e doar "foame de bani, baieţi" alimentată de criza ce paşte lumea? Pe forumuri iubitorii de folk scriu că Festivalul de anul acesta se transformă în circ. Vorbele lui Moţu despre însemnătatea folk-ului şi despre "mişcarea de rezistenţă împotriva prostiei revărsate" au fost răstălmăcite în aşa fel încât scena Folk You să fie extinsă pentru "toate genurile şi speciile muzicale care au ceva original de spus." Comercializarea excesivă a Festivalului va duce la dispariţia lui. Să nu pornim cu "idei preconcepute", Folk You! de anul acesta poate avea unui succes răsunător, puştimea să înceapă să facă tabulaturi pentru hip-hop-eri, să ia chitara în spate şi să le cânte fetelor pe plajă sau în parc "Flori ilegale" sau "Pi2de". Ştim că Dinu Olăraşu a compus versuri pentru trupa A.S.I.A., dar cum ar fi ca în loc de "Ploaia nebună" sau "Ar fi bine", să ne cânte măcar refrenul în vogă al lui Puya: "Sântem ăia care l-am mierlit pe Ceauşescu,/ Când poliţia ne toarnă, ne ştim bine textu." Dar mai ştim că folk-ul nu înseamnă doar un om şi

o chitară, doar versuri frumoase bune de agăţat sau impresionat fetele, folk-ul înseamnă şi revoltă, dar o revoltă fină, nu una de "borfaş de Sălăjan."

Un cititor care a semnat Sandel a postat pe 19 iulie 2011, ora 5.31 un comentariu la ştirea privind programul Festivalului de anul acesta, pe site-ul folkblog.ro : "Poate anumiti folkisti ar trebui sa fie mai suparati ca noi. Daca Dinu Olarasu nu are nimic de spuns in legatura cu ce se intampla, editiile trecute ale Fok You au fost degeaba. Pentru ca mai cred in oameni…"

Rămâne de văzut dacă artiştii sau publicul se vor ridica şi vor pleca la recitalul lui Puya. Măcar pentru a păstra memoria lui Florian Pittiş cât mai curată, dacă nu pentru o "rezistenţă împotriva prostiei revărsate."

S-a stins un secol de literatura:Ernesto Sabato

2011-04-30T19:19:00.002+03:00

"E uşor să fii modest când eşti celebru" scria Ernesto Sabato in romanul Tunelul (1948). Celebritatea scriitorului argentinian nascut pe 24 iulie 1911 a stat mereu in umbra celebritatii altor scriitori latino-americani. Desi pe 24 iulie ar fi implinit venerabila varsta de 100 de ani si in ultimii ani Premiul Nobel pentru Literatura a fost adjudecat de scriitori mai mult sau mai putin universali, Nobelul l-a ratat pe Ernesto Sabato an dupa an.

Ca adolescent, Sabato simpatiza cu anarhistii, un timp s-a alaturat comunistilor ca in final sa se dezica de doctrinele ideologice sau politice.

A publicat patru romane (traduse si in limba romana): Tunelul (1948), Despre eroi şi morminte (1961), Raport despre orbi (1968) şi Abaddón, exterminatorul (1974) si numeroase carti de eseuri. Mare parte din opera lui nu a reusit sa vad lumina tiparului, scriitorul auto-critic avea obiceiul sa isi arda manuscrisele care nu il multumeau.

Dintre distinctiile literare, citisem ca a luat premiile Miguel de de Cervantes si Gabriela Mistral in anul 1948. Repet, un scriitor universal ratat de Nobel. Avem si noi un scriitor de origine romana laureat al vestitului premiu. Nu poate fi vorba de mandrie nationala, scriitorul a primit premiul ca cetatean al Germaniei, dar originea comuna ne gadila orgoliul. Sabato scria: „Nu avem dreptul să ne gândim numai la noi. Lumea-i foarte complicată." Si ma intreb: merita scriitorul german de origine romana sa ia Nobelul si Sabato nu? Fiecare va avea raspunsul lui. Un lucru e cert: pe 30 aprilie 2011 s-a stins un secol de literatura, un secol numit Ernesto Sabato.

România se luptă de una singură pentru ultimul loc în U.E. şi reuşeşeşte să-l obţină

2011-04-14T19:12:00.002+03:00

Multă vreme România şi Bulgaria s-au luptat, de la egal la egal pentru a-şi asigura ultima poziţie în Uniunea Europeană. Era o bătălie strânsă, o competiţie corectă. Care este situaţia acum, când România se bate de una singură pentru ultima poziţie din U.E.? România este o ţară atât de competitivă încât împiedică orice alt stat să-i fure poziţia ce şi-o merită.

Multă apă va curge prin albia Dunării până când România va găsi un stat care să îi fure poziţia. Deocamdată concurăm cu celelalte state europene doar la nivelul preţurilor. În rest, la ce? Cu ce? Că avem o ţară frumoasă? Just, dar la ce bun, la ce bun când românii preferă să îşi petreacă vacanţele în afara graniţelor pentru că ies mai ieftin, iar serviciile sunt mult mai bune.

Mulţi români se plâng că lucrează ca sclavii 8-12 ore pe zi. Unii chiar muncesc ca sclavii, dar pentru că domeniile unde o fac nu au putere financiară mare sau regiunile unde îşi duc veacul sunt slab dezvoltate, salariile chiar sunt mici.

Alţii, au programul de munca de 8 ore pe zi. Asta nu înseamnă că muncesc toate cele opt ore pe zi. Uitaţi-vă la majoritatea funcţionarilor publici, din 8 ore de program, muncesc efectiv maxim 3 ore. Şi atunci, de ce să te plângi că salariile sunt mici? Eşti plătit pe măsura muncii, eşti plătit pentru 3 ore pe zi. Şi noi râdem de greci, că sunt leneşi şi de aceea au soarta pe care o au. Nimic mai neadevărat. Într-adevăr, majoritatea grecilor au programul de muncă mai scurt decât în românii, dar dacă la ei programul este de 5-6 ore, ei chiar muncesc cele 5-6 ore. Şi cine e leneşul in situaţia de faţă?

Nu are rost să ne plângem soarta. Traversând Bulgaria zilele trecute, aproape de ora 4 noapte, am obersvat că muncitorii lucrau din zori la o porţiune de autostradă, iar pe noi ne părăsesc constructorii. Bulgarii SUNT CONŞTIENŢI că se apropie sezonul turistic şi turismul reprezintă o zonă din care ei au numai de câştigat. Şi dacă au infrastructura pusă la punct, preţurile accesibile, iar serviciile nu lasă de dorit, le vin turişti şi odată cu ei, banii turiştilor. Dar nouă? Nouă ne vină să râdem de situaţia în care ne aflăm. De ce? Pentru că suntem români şi românii sunt talentaţi, au marele talent să facă haz de necaz de situaţia în care se află.

Groapa lui Ouam

2011-02-21T00:33:00.001+02:00

L mi se pare un băieţaş foarte interesant. Nu faptul că are un magazin frecventat de studenţi, nici faptul că ne dă ţigări la bucată sau ne dă pe caiet în baza vizei de flotant sau a legitimaţiei de cămin. De fapt, şi pentru asta L este băieţaş. Şi pentru că primeşte comenzi telefonice sau pe mess şi face livrări în cămine. Dar altceva îmi place la el, faptul că săptămânal el cumpără cărţi. Ia cărţile de la toate ziarele care vin cu ofertă. Şi mă întreaba: „Pe asta ai citit-o? E faină? Zi ceva din ea să mă convingi să o citeşti.” Seara asta mi-a mulţumit pentru că atunci când mi-a arătat Groapa, nu am stat pe gânduri şi i-am recomandat-o. „Are coaie, frate, Barbu ăsta, ai ştiut tu ce ai ştiut.” Seara asta m-a întrebat de Maestrul şi Margareta, i-am zis să mai aştepte două-trei săptămâni, să o citim în acelaţi timp. Până atunci mi-a zis că are Lupul scris de un neamţ. Clar, săptămâna asta, după ce îl citeşte pe Hesse, ne punem în pielea lui Harry Haller şi stăm de vorbă la o ţigară, să ne întrebăm dacă luăm viaţa prea în serios (dacă răspunsul e da, riscăm să păţim ca Lupul Haller).
Îmi amintesc că prima dată am avut o impresie destul de proastă despre el, poate din cauza ziarelor Libertatea şi Cancan ce stăteau înşiruite pe-o vitrină. Acum stau mai liniştit, omul nu m-a întrebat de nicio pseudovedetă, omul vrea să vorbească despre cărţi.

manipulare

2011-02-17T21:04:00.002+02:00

Ce face Universitatea din student? Imaginează-ţi capul tău ca o găleată care trebuie umplută şi sistemul educaţional ca o gură (ataşată unor plămâni de fumător, eventual răcit)care scuipă spre găleată. Continuarea v-o puteţi imagina cu uşurinţă.

Scurtă introducere despre prima femeie

2011-01-26T13:57:00.004+02:00

La început a fost Adam. Şi era cuprins de un sentiment ciudat pe care nu l-ar fi putut descrie; mai târziu avea să îl numească singurătate. Dumnezeu observase o schimbare a expresiei de pe faţa omului şi s-a scărpinat o dată, de două ori în creştetul capului apoi s-a gândit să îi facă şi lui o pereche, cum a făcut animalelor. Atunci a modelat din lut (în care a pus degetul mare de la piciorul drept a lui Adam) femeia. Unii i-au spus Lilith, alţii au uitat-o. Istoria face parte din cei care au uitat această femeie, cu părul lung, curgând cascadă pe spate, cu ochii mari, uşor ascuţiţi ca la feline, cu talie subţire dar cu coapse bogate, cu ţâţele ferme şi frumoase ca două mere din fructul pe care avea să-l cunoască Adam cu altă femeie, cea pe care istoria a reţinut-o. Nu au trebuit să privească la animale cum se împerechează, corpurile lor au simţit o atracţie ciudată, atât de ciudată încât ei doreau şi chiar credeau că pentru anumite intervale de timp corpurile lor se contopeau. Dar timpul trecea şi fructul iubirii lor întâzia să apară. Toate animalele, mai devreme sau mai târziu năşteau, numai Lilith îşi păstra perfecţiunea corpului, nu primea în pântecul ei sămânţa oamenilor. Fapt care l-a înfuriat pe Dumnezeu până peste puterea de înţelegere a lui Adam şi Lilith care nu vedeau nimic anormal în toată treaba asta. Atunci Dumnezeu a luat o coastă din pieptul lui Adam pe când acesta dormea alături de Lilith, a îmbrăcat coasta în lut, a modelat-o şi...era lutul moale, uşor cleios şi se prindea de mâini. A făcut-o pe Eva şi i-a dat ceea ce lui Lilith îi lipsea: posibilitatea de a purta în pântec rodul iubirii; sânii mari ai Evei s-au lăsat, iar din cauza lutului care se lipea de mâini, coapsele au ieşit proieminente ca două toarte şi lista ar putea continua, cum au continuat zilele de la Adam şi Eva la noi.

Dar unde este Lilith? Lilith a fost izgonită din frumoasa grădină pentru că nu putea naşte iar iubirea pe care o putea oferi, deseori, trecea drept doar carnală. Ironia sorţii face ca, nu la mult timp după ce a apărut Eva în viaţa lui Adam, aceştia să încalce una din poruncele date de Dumnezeu şi să fie izgoniţi, de asemeni, din Rai. Uneori şi acum, când Eva este plecată, mai ales noaptea, lui Adam i se înfăţişează o nălucă tânără şi frumoasă cu un corp pe care abia de îl putea visa bărbatul, tăcută şi tristă, aruncându-se în braţele lui, iubindu-se ore în şir apoi dispărând. Şi timpul trecea şi Adam iar rămânea singur, dar pentru scurt timp, căci trupul îi era cuprins de un altul, feminin, ca şi cum ai pune apă într-un vas. Şi vă mai întrebaţi unde este Lilith?

Cealaltă literatură

2011-01-13T21:34:00.004+02:00

Căutând cursuri şi hârtii pentru examenele din preajma acestor zile, am dat peste volumul lui Geo Bogza, Poemul invectivă şi alte poeme (Litera Internaţional, 2010) cumpărat cu puţin înainte de Crăciun. Răsfoindu-l, mi-am amintit de anii 1999-2000 când, fiind elev în ciclul primar, descopeream o altfel de literatură; citeam, cu un vecin (care mi-era şi coleg), Povestea pulii de Ion Creangă, transcrisă la maşina de scris de sora lui mai mare. A fost un mare şoc: cum putea Creangă să scrie aşa? Nu fusese el preot? Şi atunci, răspunsul lui, cel mai la îndemână a fost: Povestea era scrisă de altcineva şi semnată ca fiind Ion Creangă. Nu ştiam atunci de „uliţa mică” şi „uliţa mare”, credeam că Ion Creangă a scris doar literatura pentru copii.
În vara lui 2000 întâmplarea face să descopăr, la Biblioteca orăşenească, într-un volum din seria Eminesciana câteva versuri porno-erotice. Era un alt şoc: Eminescu a scris, la un moment dat, ca şi bunul lui prieten Creangă, fără perdea. Eram scârbit că scriitori mari folosesc cuvinte joase. Prin 2002 am descoperit Balada pizdei a lui Topârceanu; sentimentul nu mai era de scârbă, ci de amuzament. Cu timpul, m-am obişnuit că literatura este un spaţiu vast, cu infinite modalităţi de exprimare, unde fiecare aspirant poate accede, cu puţin noroc şi creativitate.
Trecând anii, am observat că se transformă într-o modă literatura cu tentă pornografică sau , cel puţin, cu limbaj vulgar. Prin 2004 apărea romanul Băgău, de Ioana Bradea ce se deschidea cu expresia „Sunt o doamnă, ce pula mea...”, un an mai târziu Kiki Vasilescu publica Romanul românesc pervers, o carte scandaloasă (pe mai bine de două pagini erau înşiruite tipurile de sâni pe care le pot avea domnişoarele), comercială, dar actuală; apoi cărţile de genul au început să se înmulţească mai repede decât datoriile externe ale României.
Las la o parte cele deja spuse şi revin la ce era important, volumul lui Geo Bogza, cu poeme pentru care autorul, asemeni lui Charles Baudelaire, Oscar Wilde şi alţi scriitori au fost acuzaţi şi condamnaţi pentru imoralitate. Mulţi autori contemporani şi-ar dori să îşi fi pus semnătura pe unele poeme din volumul Jurnal de sex (1929) sau Poemul invectivă cu amprentele digitale ale autorului (1933)

Las ca mostră Poem ultragiant

Într-una din nopţile mele am făcut dragoste cu o servitoare
Totul a fost pe neaşteptate – şi aproape fără voia mea.
Era undeva într-un oraş murdar de provincie
Şi locuiam la prietenul meu din copilărie.

Într-o seară am rătăcit singur pe străzi – şi când m-am întors
Servitoarea făcea patul în camera mea
Era o servitoare tânără şi negricioasă
Mi-a spus ca toţi ai casei sunt plecaţi în oraş la plimbare
A zâmbit
Şi a trecut pe lângă mine de nenumarate ori.

Eram destrămat în seara aceea şi n-aveam nici o poftă să fac dragoste
Dar servitoarea era tânără
Nu cred să fi avut mai mult de şaisprezece ani
Şi cum se aşezase aproape pe pat, parcă aşteptând
M-am apropiat zâmbind şi am întrebat-o cum o cheamă.

Mi-a spus un nume oarecare, mi se pare că Maria
I-am spus că e frumos, ea s-a prefăcut ca se ruşinează,
Cred să fi fost aproape de miezul nopţii
Prin ferestrele deschise răzbătea zgomotul confuz al oraşului
Acolo, undeva, erau teatre, cinematografe, femei splendide şi automobile
Aici eram numai eu cu servitoarea;
Ea n-a zis nimic, a închis numai ochii.

Era o servitoare scurtă, bondoacă aproape
Şi mirosea foarte rău a sudoare.
O, servitoare cu care am făcut dragoste într-un oraş murdar de provincie
Pe când eram destrămat şi stăpânii tăi lipseau de acasă
Servitoare, pe pulpe cu două dungi roşii de la jaretiere
Servitoare cu pântecul mirosind a ceapă şi a pătrunjel
Servitoare cu sexul ca o mâncare de pătlăgele vinete
Scriu despre tine poemul acesta
Pentru a face să turbeze fetele burgheze
Şi să se scandalizeze părinții lor onorabili
Fiindcă deşi m-am culcat cu ele de nenumărate ori
Nu vreau să le cânt
Şi mă urinez în cutiile lor cu pudră
În lingeria lor
În pianul lor
Şi în toate celelalte accesorii care le formează frumuseţea.

Despre ispită. De la Oscar Wilde citire

2011-01-10T18:01:00.005+02:00

Fiecare pornire pe care luptăm din răsputeri s-o înăbuşim cloceşte în minte şi ne otrăveşte. Trupul poate păcătui o dată şi atunci a terminat cu păcatul, fiindcă acţiunea e un mod de purificare. Nu mai rămâne nimic în urmă, ci doar amintirea unei bucurii sau desfătarea unui regret. Singura cale de a scăpa de ispită este să i te supui. Rezistă-i, şi sufletul îţi va fi otrăvit de dorul după lucrurile pe care şi le-a refuzat, de dorinţa după ceea ce monstruoasele lui porunci a făcut să pară monstruos şi neîngăduit. S-a spus că marile minuni ale lumii se petrec în capetele oamenilor. Tot în capetele oamenilor, şi numai acolo se făptuiesc marile păcate ale omenirii. (Oscar Wilde, Portretul lui Dorian Gray, Editura pentru literatură, Bucreşti, 1969, trad. de D. Mazil, prefaţă de Dan Grigorescu, p.30)

Surprizele lui Eminescu

2011-01-06T23:13:00.005+02:00

Se apropie 15 ianuarie, cred că fiecare român (sau, cel putin, un procent covârşitor) cunoaşte semnificaţia zilei. Nu mă voi referi la ea din moment ce unii istorici literar pun data naşterii Poetului la îndoială (unul dintre ei ar fi Nicolae Georgescu), nici la manifestările mai mult sau mai puţin kitchoase, ci la un concurs, mai bine zis, un premiu, Opera prima. Nu voi face o istorie a concursului sau a nominalizaţilor (informaţiile se găsesc atât în reviste cât şi pe net) ci doar o precizare;
anul acesta au fost nominalizaţi Bogdan Lipcanu, fuck tense (Ed. Casa de pariuri literare, 2010), m. duţescu, şi toată bucuria acelor ani trişti (Ed. Cartea Românească, 2010), Naomi Ionică, Cei singuri vor rămâne singuri, (Ed. Tracus Art, 2010), sorin despoT, apasă (Ed. Cartea Românească, 2010), şi val chimic, umilirea animalelor, (Ed. Casa de pariuri literare, 2010). Surpriza, pentru mine, nu o reprezintă numele poeţilor (poeţi buni de altfel) ci absenţa, cel puţin, al unui nume: Adrian Diniş, Poeme odioase de dragoste (Ed. Vinea, 2010). Înainte de aflarea nominalizaţilor, mulţi pariau pe Adrian Diniş, câţiva pariau pe Sorin-Mihai Grad, SUROGAT (Ed. Herg Benet Publishers, 2010) şi nici unul dintre ei nu a fost măcar nominalizat. Asta înseamnă că surprizele vor urma...

Crăciun de criză

2011-01-04T23:01:00.003+02:00

Cu toate că au cam trecut sărbătorile de iarnă, încerc să vă delectez cu un cântec al prietenilor din grupul Icarus (Andrei Cicioc, Bogdan Pinghireac):

Pentru mai multe detalii (poze, piese) accesaţi blogul http://trupa-icarus.blogspot.com/

Junimea studenţească nr. 3

2010-12-17T00:31:00.004+02:00

Zilele acestea iese de sub tipar numărul 3 al revistei Junimea studenţească, editată de cenaclu Mihai Eminesu de la Casa de Cultură a Studenţilor Iaşi.

Pentru luna ianuarie se anunţa lansarea revistei şi o apariţie (o prezentare a revistei) la Tv. Mai multe detalii, în ianuarie 2011.

Până atunci, celor curioşi, las linkul de pe scribd

Revista Feed Back vă ureză La mulţi ani şi la multe experimente!

2010-12-06T14:34:00.004+02:00

Zilele acestea iese de sub tipar nr.11-12/2010 al revistei Feed Back. Apar şi eu cu un poem, mai altfel faţă de cum sunt cei obişnuiţi ceilaţi. L-am citit la cenaclu Noi de la Ducken şi a fost primit bine. Zilele acestea îl voi posta pe blog. Revin, ultimul număr al revistei se anunţă unul cu surprize cu mulţi colaborratori de marcp, atât din generaţia veche cât şi din cea a tinerilor scriitori.

Nu poţi scrie dacă eşti fericit

2010-12-01T22:40:00.003+02:00

Cine plăteşte cuvintele?
Reportaj
Scris de Roxana MĂCIUCĂ
Marţi, 30 Noiembrie 2010 05:39

„Nu poți scrie dacă ești fericit”, îmi dezvăluie Bogdan de la început reţeta de succes. Mă privește intens cu ochii săi de-un verde sticlos, dar nu mai are răbdare să-l aprob că se grăbește să își întărească ideea: „Dacă nu se rupe ceva în tine, nu se produc sentimentele, emoția” și ridică din umeri, convins că asta e singura explicație.

Bogdan e student în anul trei la Literatură Comparată și scrie poezii din liceu. Numai că el nu și-a ținut gîndurile într-un sertar prăfuit de vreme, ca alți liceeni, fără ca nimeni să știe de ele. În clasa a zecea a avut „curajul sau nesăbuința” spune el, să „facă o foiță literară”. „Revista am scos-o doar cu banii noștri de buzunar. Pe atunci, am numit-o «Der Traum», adică Visul”, îmi explică mîndru și în colțul gurii i se ivește un zîmbet ghiduș.

Debutul propriu-zis și l-a făcut un an mai tîrziu, în toamna lui 2006. „Atunci, în patru reviste mi-au fost publicate simultan poeziile”, îmi spune pe un ton degajat, gesticulînd cu mîna în aer, ca să înțeleg mai bine, în timp ce soarbe din paharul de cafea. În trei ani de zile a reușit să strîngă peste zece premii la diferite concursuri naționale de literatură. A ajuns să scrie în reviste precum „Hyperion”, „Poezia”, „Constelații ieșene”. Ba chiar și în „Dacia Literară” sau „Convorbiri Literare”. Știe însă că fără cunoștințe nu ar fi ajuns așa departe, fiindcă „fără ele, în lumea asta a literaturii ești mort, nu poți face nimic”.

Bogdan nu s-a ocupat dintotdeauna doar de poezie, ci a cochetat și cu celelalte specii literare. „Am două romane începute de ceva vreme, pe care, bineînțeles că nu am mai reușit să le termin. Am scris și puțin teatru, dar cel mai mult merg pe poezie”, îmi mărturisește în timp ce ochii îi fug pe geamul unde stropii de ploaie se izbesc în tandem în întunericul serii.

E destul de ocupat, așa că mare parte din timp și-o petrece prin cenaclurile ieșene sau mai nou, lucrînd la revista „Junimea studențească”, la care este redactor șef. „E o mare provocare pentru mine” și ochii i se umplu de bucurie.

Se ridică de la masa la care stăm ca să fumeze „o mică tigară”.„Știi, scriitura e o pasiune, se pot face bani din ea, dar nici cît să trăiești modest”. De aceea, a lucrat la agenții de vînzare și distribuție pînă la firme de turism. „Sînt un tip căruia îi place adrenalina, căruia îi place să evadeze din monotonia zilnică. Scriind, pot face asta. Dar cu banii ce fac?”, și cuvintele i se risipesc în liniștea nopții, o dată cu fumul de țigară expirat prelung.

Ultima gură de aer

2010-11-29T23:27:00.002+02:00

hai să lăsăm deoparte beţiile, fumatul and others,
bunică-miu a murit la 71 de ani de cancer pulmonar.
când a hotărât că-i gata, a cerut să fie decuplat de la aparatul de oxigen,
s-a întors pe-o parte şi a început să cânte un cântec de adormit,
cândva copiii, acum durerea din noi.
să fii dependent de aer e natural,
să nu îţi fie de ajuns cel ce te încojoară,
duce la moarte.
şi a iubit-o pe bunică-mea 48 de ani
şi a iubit-o mult, cât să facă 7 copii
care s-au iubit mult şi i-au făcut nepoţi
care iubesc mult, unii
i-au dăruit strănepoţi, cei pe care i-a cunoscut se jucau cu masca de oxigen
şi îi trăgeau drenele.
în agonie vroia să fumeze
şi frate-miu, mai mare, îî întindea o ţigară neaprinsă
la care bătrânul se uita lung şi refuza:
şi ce, crezi că voi fuma? nu vreau să mor;
am văzut-o, e urâtă şi nu am vrut să o iau de mână
când m-a invitat la dans cu masca mamai-tii la nunta noastră.
când a refuzat să ne vorbească mai mult despre îngeri, moarte şi dumnezei
pe care o viaţă întreagă i-a pomenit cu du-te-n dumnzeii mă-tii!
ne-am dat seama că îngerii există,
îngerii veghează din cer, nu dintre noi, de pe pământ.

Jurnalul unei obsesii

2010-11-28T12:48:00.007+02:00

Thomas de Quincey, scriitorul care s-a autodeclarat „papă al bisericii opiului” a fost un poet romantic britanic care, la vârsta de 19 ani, a început să ia laudanum pentru a-şi trata durerile de dinţi şi a ajuns să fie opioman înrăit. Atât de înrăit încât a publicat, în 1822, „Confesiunile unui opioman englez”, un adevărat şoc pentru „spiritul englez” conservator al epocii, o carte construită ca o amplă frescă socială, pornind de la universul conservator al micii nobilimi ajungând la mahalalele Londrei, unde adolescentul fugar a ajuns să trăiască o vreme.

Ca mai toţi autorii care au scris despre dependenţa faţă de anumite substanţe, poetul britanic încearcă să-şi scuze dependenţa de opiu prin prezentul volum: „Faptul de a-mi recunoaşte greşeala nu înseamnă că mă consider vinovat. Slăbiciunea şi nefericirea nu înseamnă numaidecât vină.” (ca o observaţie, pe atunci opiumul era legal, se găsea în orice farmacie şi nu îţi trebuia reţetă pentru a-l procura)
Citind, începi să îi simţi chinurile şi plăcerile cauzate de consumul de opiu, intri în tripuri, te prind divagaţiile literare, teologice sau filosofice (pentru că Thomas de Quincey se vrea un erudit) al celui care a trăit sub dependenţa opiului vreme de 47 de ani; dar aceste însemnări par simple poveşti ale unui băiat de pension pe lângă cele scrise, un secol mai târziu, de beatnicul William S. Burroughs care a fost dependent de heroină timp de peste 50 de ani.

Confesiunile lui de Quincey sunt punctul de plecare al unui nou tip de scriituri, literatura toxică (narcotică) continuată cu brio de Fitz Hugh Ludlow cu „The Hasheesh Eater” (1857) sau de Charles Baudelaire cu „Paradisuri artificiale” (1860).

De Quincey credea că este imposibil de redat în cuvinte experienţa viziunilor sau a tripurilor cauzate de opiu (beţia albă), în care se amestecă imagini ce provin de spectrul groazei intercalate cu peisaje fals edenice. Jean Cocteau a conştientizat neputinţa cuvintelor şi, pentru a fi cât mai explicit, şi-a însoţit cartea scrisă după 12 zile şi 12 nopţi fără somn, „Jurnalul unei dezintoxicări” de numeroase desene. Cocteau, ca şi de Quincey, era dependent de opiu. (cartea lui Cocteau, ediţie fără ilustraţii, se găseşte în librării, la reducere, 9.90 RON, Ed. Art, 2007)

Ce spune Thomas de Quincey despre opium?„Acesta este leacul pentru toate suferinţele şi necazurile omenirii; acesta este secretul fericirii descoperit dintr-o dată după ce timp de sute de ani filozofii s-au chinuit să-l afle; acum fericirea poate fi cumpărată cu un penny şi purtată în buzunarul hainei; extazul este încătuşat cu un dop într-o sticluţă de jumate.”

Ce senzaţie îţi dă opiumul consumatorului? „Şi-ar lua viaţa dacă ar putea să se ridice şi să umble, dar este neputincios ca un copil nou născut şi, ca şi el, nici măcar să încerce a mişca nu poate.”

Prima ninsoare

2010-11-26T17:06:00.011+02:00

Că prima nisoare ia tot timpul autorităţile prin surprindere nu mai este nici o surpriza pentru nimeni.
Dimineaţă au cazut primii fulgi de zăpadă în Iaşi pentru iarna care tot întârzie să apară. E sfârşitul lunii noiembrie şi poate că semnalul din această dimineaţă ne încurajează să sperăm că de săbători vom avea zăpadă.

Şi un cântec foarte drag mie, de Victor Socaciu pe versuri de Adrian Păunescu:

La ce bun o scară de incendiu?

2010-11-13T20:01:00.006+02:00

De câteva zile, mai precis de miercuri (10 noiembrie) portarii din căminul C6 din complexul Titu Maiorescu (Puşkin) dau dovadă de exces de zel. Imediat ce se lasă întunericul, pentru a scăpa de griji şi a mai face rost de un ciubuc (se ştie, ca să rămâi peste noapte într-un cămin studenţesc o dai la pace cu portarul, fie pe 3-5 Ron, fie pe o doză de bere) portarii încuie uşa de incendiu de la parterul căminului. Pentru cei care nu ştiu, căminul este mixt: la parter sunt cazaţi băieţi (majoritatea de la Facultatea de Istorie ), iar la cele patru etaje sunt cazate fete (de pe la Litere, Biologie, Drept). Ca să nu bată la ochi sau să lase un ciubuc la portar, băieţii care le vizitează pe domnişoarele cazate în cămin, intră (sau ma bine-zis intrau) pe la intrarea principală, apoi făceau dreapta spre parterul rezervat băieţilor şi, la capătul holului urcau spre etajul la care le este cazată mândruţa pe scara de incendiu. Unul din portari, care îşi "face datoria" în complexul Puşkin dinainte de '89 (a prins şi revolta studenţească izbucnită acolo în anul 1987) s-a gândit că poate scăpa de aceşti "infractori" încuind uşa de la scara de incendiu. Şi a făcut-o. Prin cămin se aude zvonul că în curând se vor face plângeri mai sus de administraţia căminului pentru a nu mai fi închisă acea uşă, nu doar pentru că şi acei băieţi au fost (sau sunt în continuare , când trebuie să viziteze alt cămin) puşi în situaţia "infractorilor" dar , din când în când, se aglomerează duşurile şi vor să urce la etaj să facă un duş, fără a ieşi pe hol, la intrarea principală să le vadă tot studentul bustul dezgolit sau se aglomerează la bucătărie şi , la fel, vor să urce la etaj să încălezască apa pentru supa instant sau să pună la prăjit cartofii care îi scot din foame.

Trecând peste oful studenţilor, această situaţie mai pune în prim-plan o problemă: în caz de un adevărat pericol, ce fac studentele cazate în cămin? Sar pe geam? Altă metodă mai bună nu ar fi, din moment ce, chiar dacă uşa buclucaşă este încuiată, la fel sunt şi uşile laterale ale căminului (una din ele e normal să fie închisă-noaptea mă refer- din moment ce face acces în cabinetul stomatologic).

Băieţi, dacă vreţi să mergeţi la prietena voastră din C6, pregătiţi din timp bacşişul sau doza de bere şi nu vă mai chinuiţi să întraţi pe la băieţi: poarta raiului vostru s-a închis.

Cu toţii o iubim pe Andreea din Târguşor, nu-i aşa?

2010-10-31T16:55:00.004+02:00

Micile tragedii pentru unii pot deveni adevărate catastrofe. Cred că toţi studenţii cazaţi sau care au vizitat în acest weekend căminele din Târguşor-Copou au aflat despre drama unui cuplu format din el şi Andreea (oare câte astfel de cupluri nu găseşti acolo?) Cum au aflat toţi despre despărţirea / conflictul lor? Pe (aproape) toţi copacii din campus erau lipite afişe cu "Te iubesc Andreea!", "Iartă--mă" şi "Eşti totul pentru mine!" Nu ştim ce s-a întâmplat în continuare, dacă cei doi şi-au rezolvat micile probleme spălându-şi rufele relaţiei în public, dar mi-am amintit de un episod asemănător, petrecut acum un an în căminul C5 din Puşkin (Titu Maiorescu). Într-o dimineaţă, mai toate fetele cu numele Alexandra erau încântate de bannerul apărut deasupra terasei căminului : "Te iubesc ALEXANDRA!" Nici atunci nu s-a ştiut deznodământul, dacă efortul tânărului de a atârna un banner de 4x1 metru pe zidurile căminului au avut rezultatul scontat. Cert este că în această toamnă se numără cuplurile, fie cele "funcţionabile", fie cele care tocmai s-au destrămat. Copacii şi zidurile căminelor ne amintesc de acest lucru.

25 octombrie 2010: Cuza, Kogălniceanu şi Carol I pe Copou

2010-10-25T23:08:00.005+03:00

Universitatea din Iaşi se află în toiul serbării celor 150 de ani de existenţă.

Mulţumim fotografului care a reuşit să surprindă cele mai importante scene din istoria Universităţii jucate în faţa Palatului Universitar reconstituite de actorii Teatrului Naţional .

Episod dintr-o călătorie cu trenul

2010-10-20T21:17:00.003+03:00

-Nici nu m-a lăsat să mă îmbrac. Hai repede că pierdem trenul, mi-a zis.

Şi Mihăiţă a ajutat-o să urce. Era în halta Rediu. A lăsat-o să se descurce singură, cu hainele de pe ea şi cu o bucată de pâine într-o pungă. Bătrâna e oarbă. E îmbrăcată gros (afară se chinuie a lapoviţă), chiar dacă murdar, e îmbrăcată gros.

În mâinile mumificate ţine un bileţel important, spunea ea, o bucată de hârtie pe care sunt scrise două numere de telefon cu prefix specific Spaniei. Tot ea aminteşte că sunt numerele de telefon ale băieţilor (fiul şi ginerele).

Vrea să se dea jos la cap de linie, la Dorohoi, de acolo să urce în trenul care pleacă spre Botoşani şi de acolo, să ia o maşină (o ocazie, spune bătrâna) până la Tudora, la ea acasă.

Întreabă mereu dacă am ajuns la Dorohoi.

-Cum?! Încă două ore!? În două ore am ajuns cu maşina aici când am venit eu.

Şi au trecut doi ani de-atunci, de-atunci spune că nici pensia nu i-a mai venit. A ajuns în Rediu când i s-a spânzurat un ginere şi fata s-a gândit că nu ar fi ceva rău să aibă grijă de bătrâna mamă oarbă, în plus, spre deosebire de Tudora, în Rediu mai avea câteva rude. După doi ani, când au auzit că e prost îngrijită la rude şi nu-şi primeşte pensia, locuitorii din Tudora o vor pe bătrâna oarbă iar în satul lor (din povestea ei dispare brusc fiica la care a locuit, nu a spus dacă a murit, dacă a plecat din localitat sau dacă fiica a inventat motivul cu dorul vecinilor din tudora şi pentru a o izgoni).

E derutată: -Mai eşti doamnă, pe aici? Mai este cineva?

Strânge în pumni punga în care are pâinea: - Miroase a gaz, a gaz miroase.

E îmbrăcată cu pantaloni groşi, de trening, din cojocelul gros coboară un halat subţire. Pe cap are un fes gros înconjurat de părul subţire alb-gălbui,iar în jurul gâtului are o basma roşie, din lână. Picioarele sunt prea puţin acoperite: nu are decât şosete şi o pereche de papucei din pânză. Are ochii de un albastru şters, priveşte spre geam, zăreşte o urmă de lumină. Dacă e soare, intuieşte umbre în loc de siluete.

Şi ea crede că la Dorohoi e lumina. Până atunci, îşi pune singură întrebări, singură îşi răspunde (iar controlorul de pe tren a promis că la Dorohoi o lasă pe mâni bune, cunoaşte persoane importante din poliţie şi va face tot posibilul să îi pedepsească pe cei care şi-au bătut joc de ea) . – Am ajuns , doamnă? Nu am ajuns la Dorohoi? În două ore am ajuns cu maşina...

Acoustic show

2010-10-08T11:54:00.006+03:00

Pe Claudia Ciobanu nu o cunosc, dar daca va canta alaturi de Andrei Cicioc, Bogdan Pinghireac (cei doi formand trupa ICARUS) si Ciprian Cotruta, sigur va fi o seara minunata de folk, duminica 17 octombrie 2010 incepand cu orele 19:00 in Dublin Pub

Imagini dintr-un Amsterdam fumegând

2010-08-27T10:50:00.002+03:00

Credeam că l-am inventat pe Adi
cu tot cu înjurături şi poeme geniale
până să se ridice din cuvinte
să-şi clădească femeie după femeie
cum nici Dumnezeu nu ar fi reuşit
cum nici aleile din Copou nu au proiectat
existenţă după existenţă scursă
între două picături de uzo şi sirop de tuse
cu păcatul de a fi regretat tot ce s-a putut regreta şi se va putea
multe generaţii de tineri se vor îndrăgosti

şi intru în cofetărie să tai câteva felii
de realitate stop-cadru
lovitură perfectă de karate

nu ai ce privi în jur
doar sunete şi culori valsează

prieteni zâmbesc din icoane
poleite cu tot felul de prafuri
cu fum în jurul capetelor grele
păşeşti dintr-un an în altul
te izbeşti în toate personajele
personalităţile despre care ai citit sau nu
din veacuri pe care doar ţi le imaginai

e prima dată când duci de unul singur
un proiect atât de lung
ce nu sfârşeşte, ce nu se sfârşeşte
oricât ai încerca să iubeşti
sau să treci la un alt regim alimentar
de la vise timide la ceva din nou palpabil

şi amsterdam fumegând într-o scrumieră.

fals jurnal arheologic

2010-08-24T12:24:00.003+03:00

între doi sâni
între două beţii
între două fumuri de ţigară
între două nopţi nedormite
îmtre două palme strânse
între două partide de sex grăbite
între doi ochii roşii
între două jointuri
între două prostii
între două zile la serviciu
între două zile de foame
între două partide de poker
între două plimbări
între doi pumni ce se pregătesc să lovească
între ultima căzătură şi
şi acolo se naşte poezia

Cu bicicleta in spate, pe Copou

2010-07-30T13:12:00.006+03:00

Treaba buna au facut baietii de la Green revoution si partenerii lor:in Bucuresti, Tg. Mures, Cluj, Timisoara, de vreo doua saptamani si in Iasi pun doritorilor la dispozitie biciclete moka. E vara, bate vantul prin Iasi, Copoul in cursul saptamanii are parte de o bine-meritata liniste dupa vreo 10 luni de forfota si agitatie, tramvaiele nu mai circula decat pe doua rute, autobuzele ce inlocuiesc tramvaiele 1 si 13 uita sa isi faca aparitia si cand apar, hopa si problemele tehnice (saptamana trecuta am vazut trei autobuze in doua zile consecutive trase pe dreapta si cu semnalizare de avarie), caldura mare, caini si pisici maidaneze lihnite, la fel ca cei cativa studenti care s-au incapatanat sa sfideze criza econimica si inca isi cauta servicii cazatii fiind in C7...parca ti-e mai mare dragul sa tragi o fuga pana in Parcul Expozitiei, sa stai macar 20 de minute la coda sa completezi formularul si sa iei bicileta, sa cobori si...tulai, Do'mne! la urcat intervine buba: biciletele nu au schimbatoare de viteza, ai un singur pinion, o singura foaie, claxon ,hmmm-hmmm, putine dintre bicilete mai au soneriile, dealul e lung...iti vine ori sa iei bicleta in spate si sa urci asa cu ea ca ti-ar fi mai usor sau sa intri cu bicicleta intr-un autobuz (tptusi, e posibil sa te dea soferul afara in suturi).

Cu toate astea, o plimbare cu bicicleta de una-doua ore e mai mult decat benefica. Ideal ar fi fost ca pista de biciclisti din Bucsinescu-Tudor-Pod Ros sa fi ajuns si prin Copou. Dar si cu pista sunt nenumarate probleme asa ca nu imi permit sa visez frumos. Te plimbi printre masini, printre copii din parc, printre in juraturile pietonilor de pe troturare, prin gropile de pe bulevardul Carol...Importanta e miscarea (si asta in vremea cand ziarele din Iasi trag semnalul de alarma ca tot mai multi copii ieseni sunt obezi si bolnavi).

Pentru mine, mai ramane o intrebare, de copil tampit:daca tot e criza in Iasi (criza economica,criza locurilor de munca,lipsa de studenti, criza tutunului, crize de nervi pe RATP si conducerea municipiului, criza chiriilor, criza locurilor bugetate la facultate, criza locurilor de camin, criza medicamentelor subventionate, crizele de nervi si multe alte crize) oare fetele, pardon "printelesele de Bahlui" si-au mai coborat standardele si pot fi cucerite dupa o plimbare cu bicicleta in locul unei plimbari cu BMw-ul?
Raspunsul il stim cu totii. Ramane miscarea.

Sleeping sun - cover by Andrada Munteanu

2010-06-21T20:29:00.002+03:00

Videoclip marca laborator Ringier (cei care au făcut reclama "Budai beer") în colaborare cu studenţii de la departamentul de Jurnalism de la Cuza, anul 2.

Eminescu uitat de tinerii ieşeni

2010-06-19T20:14:00.006+03:00

Manifestările ce au avut loc la Muzeul "Mihai Eminescu" din Copou pe 15 iunie au strâns o mână de oameni. Eminescu pare să nu mai aibă priză la tinerii cititori, astfel că vârsta celor prezenţi depăşea 60 de ani. (în prima poză se pot observa cheliile şi părul grizonat sau încărunţit).

La manifestări şi-au ţinut prelegerile patru scritori ieşeni din trei generaţii diferite: (de la stânga la dreapta)Liviu Apetroaie, Daniel Corbu, George Popa şi Leonida Maniu.

Junimea studenteasca

2010-06-10T01:30:00.005+03:00

A apărut revista Junimea studenţească nr. 2 / iunie 2010. Revista poate fi citită pe scribd http://www.scribd.com/doc/32798501/Junimea-studenteasca-nr-2 şi procurata de la Casa de Cultura a Studenţilor Iaşi, din Sala Bibliotecă. Lectură plăcută!

Unul din motivele pentru care nu-mi place Iașiul

2010-05-19T19:38:00.001+03:00

19 mai 2010, ziua marelor proteste din țară...sau mai bine-zis din București. În Iași: mass-uri, zvonuri răspândite fără a avea vreo finalitate. Dacă în capitală astăzi s-au adunat peste 30.000 de protestatari, în Iași, abia dacă numărul celor adunați în fața Prefecturii a trecut de 60.
U.N.S.R.-ul și-a amânat protestele în urma unor „negocieri” și, mai mult ca sigur, pentru a nu-știu-câta-oară, cei care ar trebui să apere drepturile studenților au înghițit gogoșile aruncate de guvernanți. Iașiul contemporan nouă nu mai are nimic din caracterul revoluționar de altă dată. Au trecut vremurile „bonjouriștilor”, ale junimiștilor, ale interbelicilor (mișcarea legionară s-a născut la Iași) și ale studenților care în 1987 au ieșit din căminele studențești cu sutele pentru a-și cere drepturile. Revin asupra ultimului exemplu: în februarie 1987 când studentele cazate în complexul Pușkin (astăzi Titu Maiorescu) s-au întors din vacanță, și-au găsit căminele în beznă, fără apă caldă (acestea se întâmplau înainte de sesiune). În jurul Balenei erau prietenii studentelor care s-au hotărât că ceva trebuie făcut și s-au mobilizat, atât studenții din Târgușor, cât și cei din Codrescu și Pușkin. Protestatarii au pornit în marș spre Prefectură, cu gândul să ajungă și în complexul Tudor Vladimirescu să îi cheme la protest și pe studenții cazați acolo. Restul e istorie: căminele din Tudor au fost blocate, studenții revoltați au fost împrăștiați, nu s-a produs nicio arestare, în schimb, a doua zi, ghiciți ce? În Pușkin becurile au rămas aprinse și după orele 22.00, iar apa caldă curgea la robinete. Revolta studenților și-a atins scopul.
Ultimele proteste studențești serioase (evit să spun de anvergură) s-au produs la începutul anilor 2000; atunci a murit și spiritual revoluționar studențesc. Acesta este unul din puținele motive pentru care nu îmi place orașul: studenții nu mai știu să se revolte, nu își cer/ apără drepturile, se lasă amăgiți de promisiunile politicienilor și par mulțumiți de ceea ce li se oferă. Până mi se demonstrează că mă înșel, voi urmări, în continuare protestele și revoltele din alte orașe din țară, cu precădere pe cele din capitală.

Info trip Corfu aprilie 2010 (1)

2010-05-05T18:20:00.016+03:00

Las, mai jos, imaginile să vorbească în locul cuvintelor despre cum a fost la sfârșitul lunii aprilie în insula Corfu

Pasarea pheonix din Taverna ieseana

2010-04-29T20:33:00.004+03:00

In urma cu vreo doua saptamani, in Music Pub Taverna am pozat pasarea pheonix inecata intr-o sticla de bere:

Multumesc colegului Sergiu pentru ca a facut descoperirea.

Două fotografii din Iașiul anilor '40

2010-04-01T00:06:00.011+03:00

AKG PHOTO - published in World War II (March 2001)

Original legend: During the street battle in Jassy this German assault gun was knocked out by Soviet troops. Due to the unavailability of German tanks, each army corps was assigned an assault-gun detachment in lieu of the normal panzer reserve.(right image)

AKG PHOTO - published in World War II (March 2001)

Original legend: This street scene shows the damage done in the relatively brief but extremely bitter house-to-house fighting between German and Red Army forces as the Soviet Fifty-second Army closed on Jassy.(left image)

Sursa fotografiilor:

http://www.worldwar2.ro/forum/index.php?&act=ST&f=5&t=1263

Clara dixit give it up

2010-03-19T18:05:00.003+02:00

Clara s-a risipit.
Fum de țigară în cameră nu mi-a rămas
aroma, urmele de ruj au intrat în cană,
ceață și cafea împrăștiată

give it up!
ți se șoptește,
give it up!
citești pe telefon,
give it up! răsună în creier,
nu poți renunța rădăcinile înfipte într-o noapte de
noiembrie, decembrie sau beție - nu mai contează.

Ți se retează aripa strâmbă,
tot ce-ai strâns și tot ce ai primit
dispare la rostirea blestematului give it up!
Dacă nu ai fi bărbat ai lăsa o lacrimă
dar ești ce ai rămas,
copil îmbrăcat cu o haina largă pentru un singur suflet.
Cusăturile hainei strigă:
te clar
cla
clara
aaaaaaaaaaaaaaaaaaa

Pavilioane cu ruj, un nou volum marca Paul Gorban

2010-03-14T18:05:00.000+02:00

Paul Gorban s-a născut pe 7 martie la Botoșani. Este redactor șef al revistei de experiment literar Feed Back (Iași, director Daniel Corbu). A debutat cu volumul de poezie „Primul val”, ed. Alfa, Iași, 2004. A mai publicat volumele „Galerie de artă vie” și „Îngerii mint femeile” în anul 2007. Sub tipar are volumul de proză scurtă (sau romanul puzzle) „Despărțirea nu a fost a mea”. Zilele acestea i-a ieșit de sub tipar la editura Princeps Edit volumul de poezii „Pavilioane cu ruj.” Pentru comenzi sau detalii și pentru a citi fragmente din volum, recomand blogul pavilioanecuruj.blogspot.com

Pe tărâmul vikingilor

2010-03-13T15:10:00.000+02:00

Casa de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iași

Galeria „Labirint” (B-dul Carol I, Parcul Copou)

Clubul Fotografilor

Vă invită marți, 16 martie 2010, începând cu orele 19:30 la vernisajul expoziției de fotografie semnată Cosmin Ivașcu,

Pe Tărâmul Vikingilor.

perioada de vizitare: 16 martie - 4 aprilie 2010 între orele 9-20.

Pentru mai multe detalii accesați blogul autorului 100days101looks.blogspot.com

Istoria umanității pe scurt (un banc misto)

2010-03-05T18:50:00.000+02:00

1. Femeia nu mai acceptă să locuiască în copac. Și plange. Bărbatul descoperă PEȘTERA.
2. În peșteră e frig. Femeia plînge. Bărbatul descoperă FOCUL.
3. Copiii țipă de foame. Femeia plînge. Bărbatul descoperă toporul, arcul și bîta și pleacă la VÎNĂTOARE.
4. De la atîta carne, Copilul se îmbolnăvește de scorbut și beri-beri. Femeia plînge. Bărbatul descoperă AGRICULTURA.
5. Deoarece mamutul se lasă cu greu ucis, Bărbatul lipsește prea mult de acasă. Femeia plînge. Bărbatul incepe să crească ANIMALE DOMESTICE: vacă, oaie, porc, găină, etc.
6. Femeia s-a săturat de friptura făcută la țepușă cu garnitură de boabe verzi fierte mîncată de pe o frunză. Și plînge. Bărbatul descoperă OLĂRITUL.
7. În peșteră e curent și umezeala și din cauza asta copii răcesc, fac pneumonie și mor. Femeia plînge. Bărbatul construișste mai întîi un BORDEI apoi o casă din lemn și piatră.
8. A venit iarna și e frig. Femeia plînge. Bărbatul descoperă că pielea și blana animalelor moarte se poate prelucra și confecționează HAINE.
9. Hainele din piele precum și cele din blana put. Femeia plînge. Bărbatul descoperă pe rînd hainele din lînă (care sunt aspre și zgîrie – Femeia plînge), hainele din in (care tot aspre sunt – Femeia suspină) și, într-un final, hainele de mătase (care par a fi mulțumitoare – Femeia zîmbește). Mai tîrziu, Bărbatul rezolvă și problema mirosurilor emanate de pieile și blănurile menționate mai sus.
10. Diverse treburi lipsite de importanță cum ar fi protecția turmelor de animale și stîrpirea potențialilor prădători țin Bărbatul departe de casă. Femeia plînge. Bărbatul DOMESTICEȘTE CÂINELE ȘI PISICA.
11. Femeia observă că seamană prea mult cu semenele ei. Și începe să plîngă. Bărbatul inventează FARDURILE și BIJUTERIILE.
12. Femeia se plictiseste de atata stat in casa si vrea sa-si largeasca orizontul. Normal, incepe sa planga. Barbatul inventeaza roata, domesticeste calul si descopera barca pentru ca femeia e fragila si oboseste repede. In plus de asta nimeni n-ar vrea sa o auda iar
plangand…

Peste ani…
Femeia simte nevoia de a "evada" din cotidian. Nu are timp, bani sau dispozitia pentru excursii in strainatate, cu prietenele s-ar plictisi, la TV nu e nimic de vazut, afara e vreme urata. Capac peste toate, ca de obicei, Barbatul nu e acasa si oricum nici el n-ar intelege mare lucru. Femeia ar avea asaaaaa un fel de chef de a scrie ceva care sa-i aduca complimentele unor necunoscuti si sa fie o chestie care sa pastreze anonimatul si absolut totul trebuie sa fie sub control si… Pentru a nu stiu cata oara in istorie, Femeia incepe sa planga. Barbatul inventeaza BLOG-ul.

Morala 1: Când femeile plâng, omenirea evoluează.
Morala 2: Fără femei am fi trăit și acum în Rai.

Poem extensibil

2010-03-04T19:09:00.000+02:00

Toate iubirile adevărate au fost trăite,
așteaptă să fie scrise,
nu desenate pe nisip.

O pereche de picioare pe care nu le-ai văzut
nici în vise te așteaptă în dreptul ușii.
Când vei ajunge acasă
vei da peste un câine alb ce ronțăie
copănele de îngeri, resturi de la cina lui de taină.
Îți va vorbi cu pietre în loc de dinți
și șerpi în gură.
Nu îl poți fugări și

da, am reușit să-mi mușc o ureche!

Nu e deloc cald, cuvintele
se izbesc și crapă în creier.

O femeie fără vene
și o lume cu cerul de oglindă,
atât mai lipseau.

Romanul unei sinucideri colective

2010-02-28T17:21:00.000+02:00

Scriitorul Jeffrey Eugenides este cunoscut mai ales pentru romanul Middlesex pentru care a primit premiul Pulitzer și care a devenit bestseller internațional. În romanul de față, Sinuciderea fecioarelor, folosindu-se de un autor colectiv, autorul zugrăvește trăsăturile unei familii tipic americane, Lisbon, în perioada postbelică și drama ce se abate asupra ei.

Lumea în care se petrece toată acțiunea este universul clasei de mijloc de la periferia unei metropole, spațiu caracterizat de spirit comunitar, comunicare și simbioză între vecini, un tablou în care familia Lisbon nu se integrează. Această familie pare pentru vecini una exotică din cauza izolaționismului pe care îl practică, izolaționism ce învăluie în mister cele cinci fete ale familiei: inteligenta Therese, pretențioasa Mary, ascetica Bonnie, libertina Lux și neprihănita Cecilia. Băieții din acea suburbie sînt cu toții interesați de viața intimă a fetelor, ciudate și interesante în același timp și încep să țese diferite povești sau istorioare despre ele, multe situate doar în imaginarul lor. Viața familie Lisbon devine un subiect monden pentru comunitate odată cu sinuciderea mezinei.

Faptele ce vor urma în „anul sinuciderilor” îi va marca pe băieți, forțîndu-i să treacă de la adolescență la maturitate într-un interval de timp scurt. În urma suicidului Cecilei fetele se interiorizează, părinții devin mai puțin îngăduitori, casa familiei Lisbon se transformă într-o ruină. Observând dramele ce se petrec în jurul lor și încercând să le explice, băieții vor încerca să contribuie la salvarea fetelor dar eșuează.

Dacă la începutul romanului ambulanța, cu doi asistenți grăbiți, sosește în fața casei Lisbon pentru a constata decesul Ceciliei, găsim aceași ambulanță și la sfîrșitul romanului, venită pentru a constata decesul lui Mary, ultima dintre fete care se sinucide.

Prin acest roman, Jeffrey Eugenides conferă banalității clasei de mijloc americane din anii ’70 o dimensiune mitologică.

Aventuri în Oneiros

2010-02-28T12:26:00.000+02:00

„Coșmarul” este un roman plin de mister, simboluri bine incifrate, suspans și răsturnări de situație apărut la editura Timpul în anul 2007. Romanul a preluat modelul jurnalelor intercalate al romanului „Dracula” de Bram Stoker. Astfel, întîlnim jurnalele mai multor participanți la acțiune: Jeremiah Covenant, Patrick Galloway, Pierre Victoire, Joseph Lazarus, Lizbeth Covenant, Patrick Killkenn,William Tufnel. Fiecare dintre aceștia își aduce contribuția la firul narativ deși trăiesc în vremuri diferite (din anii 1600 pînă în anii 2000), singurul liant care îi unește fiind Oneiros, spațiul imaginar, plin de simboluri, un loc al decadenței și sălaș al sufletelor pierdute, pe care toți l-au vizitat.

Oneiros este „Orașul viselor“, o combinația uriașă, caleidoscopică, între Alexandria din Egipul antic, Constantinopolul în perioada bizantină și orașul Greisfwold din Germania; niciun nume și nicio descriere nu sunt întâmplătoare.

Incipitul romanului ne aduce la cunoștință modul în care familia Convenant și uriașul conac ce la aparținea a căzut pradă blestemului, armonia de odinioară fiind înlocuită cu dezbinare, teroare și moarte. Peripețiile și curiozitatea celor patru frați Covenant, Bethany, Ambrose, Lizbeth și Aaron, îi împing pe aceștia în brațele magiei negre. Prin intermediul ei, dar și a unei cărți interzise, sustrasă din bibioteca tatălui, frații reînvie o forță malefică alungată de pe pămînt de către niște călugări druizi medievali.

La fenomenele stranii ce urmează iau parte numeroși actanți, călugări, tineri teribiliști, pirați, doctori sau soldați, dintre care se remarcă Joseph Lazarus. Acesta pare a fi însuși răul dezlănțuit, ucis în al Doilea Război Mondial, cînd acționa ca ofițer în SS Schwarze Korps, dar care reapare, în viață, la începutul secolului XXI.

Alex Marinescu crează un întreg univers în jurul „Coșmarului” în care ne scufundăm cu toții odată cu lăsarea întunericului.

***

Alex Marinescu este masterand în al doilea an la secția de Literatură universală și comparată din cadrul Universității „A.I.Cuza” Iași. Romanul său, „Coșmarul”, unul dintre singurele romane gotice din literatură română a primit premiul Uniunii Scriitorilor filiala Iași pentru debut în anul 2008

Cântec de miercuri

2010-02-12T16:13:00.000+02:00

Pentru ea m-am coborât din Nord ca Orfeu în Infern,

abia știindu-i cântul, fără liră, nu am știut ce ar trebui să aud

pentru că îndrăgostiții surzesc când uită de ceilalți

sau își rod unghiile să nu mai zgârie

pereții camerei de 2 x 2 în care stau.

Din fotoliul de acasă îmi pare că am lumea la picioare

cum am Vama la degetul mic – 1, 2, 3, 4,

e abia al cincilea deget, aș putea avea mai mult de o Vamă.

Dar am două picioare când sunt singur,

am câte cinci degete când sunt liniștit

și nu am o Vamă nici pentru câte fețe am.

Mă simt sărac cu două picioare cu câte două degete,

cu o singură față, cu fruntea brăzdată de două riduri,

cu gropița din bărbie acoperită de firișoare de păr

numite generic de către mine cioc.

Sunt sărac de câte ori le enumăr,

sunt sărac și când descopăr, în pat, că am patru picioare,

când palma mi se îngroașă număr câte zece degete încâlcite la mână,

când dimineața, la cafeaua cu țigară, tușesc pe două voci,

sunt sărac fără tine!

Poem citit la Bucuresti, in Mojo

2010-02-02T11:28:00.000+02:00

Cum a fost la recitalul din bucureşti

2010-01-30T19:06:00.000+02:00

Weekendul trecut am petrecut clipe minunate în Bucureşti, alături de oameni foarte dragi mie. Nu intru în detalii, dar fie că a fost vorba de garsoniera din Titan, apartamentul din Tineretului, Club Fire, Club A sau Mojo Brit Club, m-am simţit un om norocos şi fericit şi asta nu s-ar fi întâmplat fără ajutorul prietenilor.

În Mojo am citit câteva poezii (fundalul mi l-a asigurat Ciprian Cotruţă la chitară) în cadrul Pariului pe prietenie organizat de Bocancul Literar. Deşi prietenii mei de la trupa Icarus mi-au povestit care e treaba cu acest Pariu, nu m-am convins până nu am experimentat pe propria piele. Şi mi-a plăcut. Pariul pe prietenie e o întâlnire cultural-artistică între prieteni. Se serveşte cu multă poezie, muzică bună (în cazul de faţă a se citi folk), proză, teatru, voie bună....e mai mult decât poate face un cenaclu. Mă opresc aici şi las imaginile să vorbească. (mai trebuie să precizez că am avut emoţii îngrozitoare cât mi-am citit poeziile?)

Mulţumim fotografilor: Mariana Modolea, Georgiana Ichim şi Emilia Dănescu.

Cronica Pariului pe prietenie de pe 24 ianuarie o puteţi găsi aici: http://www.bocancul-literar.ro/Forms/CreatieLiterara/DetaliiCreatie.aspx?id=20542

Mai multe poze (fotograf Emilia Dănescu): http://picasaweb.google.com/emilia.danescu/PariuPePrietenie24012010?authkey=Gv1sRgCNT37tC5_YHBZQ##

Tot pe Bocancul literar, la secţiunea BocancArt, găsiţi înregistrarea video e evenimentului (pe mine mă găsiţi în filmulţeul cu nr.2, după min 5:45: http://www.bocancul-literar.ro/Forms/CreatieLiterara/DetaliiCreatie.aspx?id=20557)

un poem în dar

2010-01-27T21:34:00.000+02:00

Luni am plecat din Bucureşti cu un accelaerat, care de la pornire a avut 50 de minute întârziere. În Iaşi am ajuns după mai bine de 9 ore. După ce Mary şi Georgiana au rezistat eroic pe peronul gării o oră în frig, aşteptând să ne vadă urcaţi cu bine în tren, pe drum, împreună cu Cipri am făcut o seară de poezie şi muzică, cum rar se mai întâmplă. Asta după ce duminică a fost o altă noapte memorabilă, Pariu pe prietenie, în Mojo Brit Club, cu mult folk, poezie şi mulţi prieteni.

Redau mai jos una din creaţiile lui Ciprian Cotruţă, student, cantautor, prieten, filosof şi, pare-se că şi poet.

Simfonia sforăitului
(poetului Bogdan Federeac)

Chiar şi acum îţi aud sforăitul când dormi,
Chiar din cămine diferite, ca atunci când erai în camera cealaltă,
Şi vă ascultam toţi simfonia nocturnă chiar de la două uşi distanţă.

Tu porţi mereu fesul negru cu „coarne”,
Iar noi,
Noi te recunoaştem mereu.
Îţi place vara când tricourile îţi miros a transpiraţie,
vinul fiert miroase a tavernă,
respiraţia ei îngreunată de astm
şi…poezia.
Bravo! Scrii frumos,
Iar acesta este începutul.
Voi încerca să scriu despre toţi,
Dar uşor…
Nu te mai ascunde, cum o faci câteodată
în spatele unei feţe serioase.
E doar o mască şi,
nu dă bine să o porţi.
Am văzut, şi nu cred că sunt singurul,
Aşa că ţi-o spun:
- Eşti tânăr, fii tu,
Tu însuţi.
Lasă-ţi zâmbetul pe buze,
Exprimă-te liber,
Şi nu doar prin poezie.
Eşti om şi,
puţini au norocul acesta.
Îţi ofer acest poem în dar,
Ia-l ca pe un simbol al vieţii.

Eternul Cipy

23:19, 25 ianuarie 2010, în tren spre Vaslui

Despre cum a fost duminică la Pariu pe prietenie, revin zilele acestea cu o postare

Scrisorile incomode

2010-01-26T17:05:00.000+02:00

Vasile Ernu scrie o carte greu de încadrat într-un gen anume. „Ultimii eretici ai Imperiului” e povestea a doi eroi controversaţi veniţi din două lumi total diferite: A.I., bătrîn dizident al lumii vechi ce a încercat în tinereţe să îl omoare pe Stalin şi care a scandalizat mai multe regimuri politice şi un tînăr scriitor, Vasily Andreevici, specialist în fraudarea băncilor, fost traficant de Biblii, născut în URSS şi venit în Romînia în căutarea unei noi patrii.

Poveştile celor doi le aflăm prin intermediul corespondenţei acestora, împărţită în patruzeci şi trei de capitole, notate cu cifre romane şi cuprinzînd în titlu rezumatul capitolului respectiv. Frumuseţea dialogurilor este dată de diversitatea ideilor, de experienţa de viaţă a bătrînului A.I., numit şi Marele Instigator şi de vasta cultură pe care o posedă tînărul.

Multe din paginile cărţii sunt discuţii asupra comunismului şi proasta percepţie asupra anticomunismului, mai ales cînd e vorba despre cel romînesc. Nu lipsesc ideile care pun semn de egalitate între politrucii comunişti şi noi manipulatori de mentalitate, PR&manageri&marketing, pasajele care vorbesc despre noile forme de „apărare civilă” şi ce trebuie să foloseşti pentru a putea supravieţui nivelului ridicat de poluare ideologică sau cum poţi virusa mecanismele de control şi represiune.

Fie că sunt aduse în discuţie problemele intelectualilor şi relaţia acestora în stat, fie că Vasily Andreevici analizează la rece situaţia României post decembriste şi a romînismului de tip balcanic sau afirmă că Ceauşescu nu a existat, ci „a fost o hologramă a poporului său, a oamenilor din anturajul său şi a intelectualilor acestui neam”, „Ultimii eretici...” este o carte incomodă şi o provocare pentru a privi şi analiza lucrurile din alte perspective faţă de cele cu care eşti obişnuit încă din şcoală.

Citesc la Pariu pe prietenie

2010-01-19T18:26:00.000+02:00

“Bocancul Literar şi partenerii săi reîncep Pariul pe Prietenie duminică, 24 ianuarie 2010, de la ora 18:00 la Mojo Music Club (fostul Backstage) din Bucureşti, strada Gabroveni nr. 14.

Pentru că serile Pariului împlinesc un an de activitate, vă invităm la o sărbătoare de muzică şi poezie în cocheta mansardă din Mojo Music Club. Vă promitem aceeaşi atmosferă deschisă cu care v-am obişnuit în toate ediţiile anterioare.

Locaţia se află pe strada Gabroveni, punct de reper Bd. Magheru vis-a-vis de magazinul Cocor.

Detalii veţi găsi aici http://www.mojomusic.ro sau aici http://metropotam.ro/Unde-iesim/2009/11/art8600428452-Club-Mojo-Brit-Room-lounge/

Intrarea liberă.

Rezervări după ora 16:00 la numărul de telefon: 0728 416 798 (…)

Daca prima editie Pariu pe Prietenie va fi o sarbatoare, atunci trebuie sa ii aleg o tema. Tema duminicii din 24 ianuarie sa fie... Sa fie... Unirea! Cantam si niste melodii patriotice... Incepem cu: Pe-al nostru steag e scris unire... Nu. Mai bine Eminescu 160 de ani... A fost odata ca-n povesti... Nu, ca s-a spus deja de prea multe ori! Mai bine tema sa fie Serbarea Pariului pe Prietenie. Asa, ca asta nu s-a spus!

Din cuprins: poeta Clara Margineanu va lectura din volumul cu numarul zece, Măştile Cleopardei. Pentru cei care nu o cunosc pe Clara... ea este partenera Pariului pe Prietenie, ne-a botezat evenimentul cum ar zice Emilia Danescu, este membra in Uniunea Scriitorilor din Romania din anul 2001 si redactor al Societatii Romane de Televiziune. De asemenea va lectura poetul Bogdan Federeac dar si prozatorul Sorin Teodoriu... E? V-am dat gata cu asta. Si mai este prozatorul George Dumitru care va citi si el ceva ce nici nu credeti ca exista... va citi o poezie. Prezenti de la Distanta vor fi poetii Lucian Avramescu si Dan Verona.

Teatrul InDArt vor prezenta un montaj Eminescu... Ne va canta Eugen Avram.(…). Ne vor canta Trupa Icarus si Ciprian Cotruta... iar daca veti fi cuminti o sa ne sopteasca ceva la flaut si Codruta de la Cantos. Si nu se poate sa nu ascultam in deschidere imnul Pariului pe Prietenie in interpretarea lui Fox Studis... pai nu? Ce editie aniversara este aceea care nu are imn... Maria Gheorghiu ne va transmite prin vocea mea urari de bine de la Jilava. Mda, stiu ca suna cam ciudat dar nu-i vina mea. Duminica se va afla la Jilava cu Dinu Olarasu si Horia Stoicanu. Dar sa nu va doriti sa fiti si voi la Jilava ca sa-i ascultati, ca or sa vina la Pariu, fiti siguri de asta.

Vor veni mai multi la serbarea noastra, au aflat ei ca avem nevoie de sustinere pentru ca e prima oara cand ne vom sarbatori in Mojo... asa ca nu va suparati daca va fi inghesuiala. Cine si-a mai anuntat prezenta? Dar curiosi mai sunteti... Uite: Proiectul Tivodar si Ovidiu Scridon si Micul Paris si nu va mai spun ca va adunati prea multi. Dar sa stiti ca nu tinem concert. Asa ca pas! celor care iubesc concertele. Ei sa vina marti pentru concerte, tot la Mojo, mai jos, in sala cea mare. Pregateste e-folk o surpriza de care nu va spun ca sunt rau. Negru in cerul gurii!”

mai multe detalii pe http://www.bocancul-literar.ro//Forms/CreatieLiterara/DetaliiCreatie.aspx?id=20435

Fabrica de vise s-a transformat în azil

2010-01-17T14:57:00.000+02:00

Bătrânul mi-a spus că oraşul mă fură,

că voi uita de iubită şi de mine

că nu-mi va mai picura poezie prin sânge

şi în sânge va alerga doar alcoolul.

Bătrânul ţi-a spus şi ţie că într-o zi vei pleca

şi eu, în singurătatea asta perpetuă,

departe,

voi fi răpit de oameni,

iar tu vei rămâne cu visul.

Tu, cea care rămâi cu visul, îi răspunzi încrezătoare

că visul se naşte din joacă

dar cocoloşit de trăirile frumoase a doi copii

se transformă într-un fluture colorat şi-i acoperă,

ferindu-i de singurătate şi durere.

Visul e acelaşi pentru amândoi,

altcineva îl crează şi ni-l dă gata ambalat.

Ne ascundem în el cu rândul,

acum tu, acum eu

acum eu îţi veghez somnul,

acum tu dormi zgribulită şi te acoperi cu visul

folosit pe post de pătură.

Şi când te trezeşti începi un monolog pe care îl sfârşeşti aşa:

mereu trăim din visare la ce a fost sau ce va fi să fie.

Astăzi nu visăm, trăim,

pe străzi nu mai întâlneşti bătrâni,

azilurile au înlocuit fabricile de vise

şi trebuie să pui cap la cap amintiri prăfuite şi trăiri opace

să-ţi asiguri somnul liniştit şi căldura în nopţile de iarnă.

Dumnezeu nu gândeşte, Dumnezeu acţionează

2010-01-16T16:29:00.000+02:00

Ce este o piesă scurtă? „O piesă scurtă este de fapt un copil care decide la un moment dat că nu mai vrea să crească.”

În acest volum de teatru scurt Matei Vişniec, unul dintre cei mai jucaţi dramaturgi din întreaga lume, ne arată cum scriitorul este cel care lucrează cu textul, acel material viu care îşi hotărăşte singur destinul şi dimensiunile. Autorul romîn stabilit în Franţa reuşeşte prin aceste piese scurte să ofere o lectură captivantă, textele nefiind o adunătură de fraze şi replici scrise pentru a încărca o pagină, ci sînt adevărate poveşti de viaţă, uneori absurde pentru că nimic nu este mai anormal sau mai ciudat decât viaţa, gândurile şi faptele oamenilor.

„Teatrul este, înainte de toate, un gen literar şi se poate citi la fel ca nuvela sau romanul.”

Piesele din volumul de faţă sînt structurate în trei capitole: „Frontiere”, „Agorafobii” şi „Deşert”. Prima piesă de teatru ce deschide volumul este şi cea care dă titlul volumului, „Imaginează-ţi că eşti Dumnezeu”. În această piesă apar două personaje, Stanko şi Vibko, lunetişti aflaţi într-o ascunzătoare dintr-un oraş răvăşit de un război civil ce trebuie să împuşte tot ce văd mişcându-se, fără a-şi pune întrebări. De ce „Imaginează-ţi că eşti Dumnezeu”? Pentru că „Dumnezeu nu se grăbeşte niciodată (...), Dumnezeu acţionează, asta-i tot.”

În „Aşteptaţi să se mai potolească această caniculă” descoperim un text poetic (să nu uităm că Matei Vişniec a debutat ca poet în anii 1980) care, în pofida limbajului presurat cu metafore şi epitete, ne dezvăluie o poveste de un tragism impresionant. O mamă cu un copil în braţe nu poate părăsi ţara lovită de război pentru că „santinela drepturilor omului”, cel care ar trebui să apere drepturile tuturor oamenilor, este cel care le spune că atît timp cît nu au acte, nici măcar naţionalitate, nu pot trece „în mod ilegal pe teritoriul drepturilor universale ale omului, recunoscute în mod universal şi în mod universal respectate.”

Această carte ne oferă în cele cincisprezece piese de teatru scurte imaginea unui tablou al banalului, din cărui simplitate naturală se naşte idea că şi tu poţi fi un Dumnezeu.

Singurătate de împărţit în doi

2010-01-08T13:55:00.000+02:00

Nu trebuie să fii alături pentru a-ţi simţi mâna

cum mă călăuzeşte sau şoaptele dulci rostite

când îmi încurc paşii.

Împărţim singurătate în doi: tu acolo cu pernuţa ta, eu aici

cu jumătatea mea de singurătate caldă,

goală şi mirosind a tine.

(În fiecare noapte, în loc de rugăciune rememorez unul din cântecele tale,

câteodată mă încurc, uit şi reiau

până ce fiecare sunet pe care îl scot imite versul tău.)

Termin ritualul, caut un fir de părul tău rătăcit printre tricourile mele,

îl ascund între cearceaf şi pernuţa veche să îl pot găsi dimineaţa

înfăşurat în jurul încheiturii ca o cătuşă.

Atât de multă singurătate de împărţit,

ai crede că toţi bătrânii s-au ascuns între noi,

toţi bătrânii şi-au pierdut singurătatea lor veche venind între noi.

Am rămas cu singurătatea nouă, cea pe care o împărţim jumi-juma

Şi nu se mai termină.

Despre linişte, libertate, egalitate şi alţi demoni

2010-01-08T13:48:00.000+02:00

Acum doi ani mi-am schimbat buletinul. Nimic neobişnuit în asta. Motivul pentru care l-am schimbat? În seara Revelionului 2007-2008 o persoană de etnie rromă mi-a furat portofelul. La aproape o săptămână după, poştaşul m-a chemat să-mi reterneze portofelul cu acte şi, bineînţeles, fără bani. Îl găsise în faţa cutia poştală din faţă sediului central al poştei.

Anul 2008 l-am început, zic eu, cu motive întemeiate, cu sentimentul de ură împotriva rromilor. Nu a tuturor. Împotriva acelora care se ocupă cu furturi, acelora care te ameninţă pe stradă fără a avea un motiv, acelora care se înmulţesc ca iepurii şi trăiesc din ajutorul social acordat de statul român, pe scurt, împotriva ţiganilor.

După doi ani, mi-am amintit că urăsc ţiganii, găinarii care nu au lucrat niciodată, care trăiesc din furat, din cerşit şi din mila statului. Mergând seara pe pietonalul din centrul orăşelului natal, Săveni, m-a acostat un ţigan, trecut de 30 de ani, mic de statură şi pe deasupra beat. Iniţial nu l-am băgat în seamă, până acesta a pus mâna pe mine, smuncindu-mă, să mă întrebe dacă nu sunt surd şi nu am să-i dau o ţigară. Având în vedere că sunt student, ţigările s-au scumpit iar şi oricum nu fac gesturi gratuite (pomană) faţă de persoanele apte de muncă, i-am spus că nu mai am ţigări. Mi-am continuat drumul pentru că trebuia să mă întâlnesc cu o prietenă să iau un dvd cu filme. L-am auzit înjurându-mă, apoi am simţit şuieratul unui pumn pe la ureche. O altă persoană îl oprise şi încerca să îl calmeze, astfel că lovitura ţiganului nu şi-a atins destinatarul. A continuat să înjure şi să mă ameninţe, ba cu bătaia, ba cu moartea. Trăim într-o ţară în care minorităţile au devenit majorităţi şi au mai multe drepturi decât noi, românii. M-am întâlnit cu prietena cu care trebuia să mă întâlnesc după care am încercat să găsesc un poliţist, un jandarm sau un poliţist comunitar prin preajmă. Jumătate de oră am hoinărit în zadar. Ţin minte că vara asta pietonalul era plin de poliţişti comunitari şi jandarmi, 24 de ore din 24. Seara trecută nimic, niciun un picior care să miroase a lege aplicată după ureche. Parafrazând o expresie celbră, somnul organelor de forţă naşte ţigani. Şi încă ceva, deja simţit pe pielea tuturor: în România, ca şi în Vestul sălbatic, dreptatea trebuie să ţi-o faci singur.

Din cauza unui stat aflat în derivă, condus de politicieni corupţi (cred că am folosit un pleonasm, o mare contradicţie: prin titulatura de politician se subînţelge că e vorba de coruptibilitate), ajungem să păşim pe stradă cu frica de nu a fi loviţi sau tâlhăriţi în plină zi de persoane la fel de trecătoare ca şi noi pe lumea asta. Plus celelalte fobii şi probleme cauzate de proastă gestionare a statului român printre care: efemeritatea locului de muncă, imposibilitatea financiară de a întemeia o familie, degradarea învăţământului, înăsprirea condiţiilor de viaţă, scumpirile ce vin în valuri. Fac o paralelă ciudată: dacă în cadrul „fenomenului Piteşti” deţinuţilor le erau luate toate drepturile, până şi cel de a muri, în România anului 2010 nu s-a schimbat nimic în legătură cu dreptul de a muri. Te târăşti de pe o zi pe alta, dar nu-ţi permiţi luxul de a muri; ar trebui să te gândeşti toată viaţa la faptul că într-o zi vei muri şi, astfel, să faci economii pentru propria înmormântare (nu vom reuşi totuşi să ne înălţăm piramide umplute cu bogăţii, asemeni egiptenilor din Antichitate).

Închei folosindu-mă de cuvintele lui Orwell din „Ferma animalelor”: toţi suntem egali, dar unii sunt mai egali decât alţii. Un politician, o minoritate, un pupincurist, un om ce reprezintă un grup de interese...mereu vor fi mai egali decât noi, cetăţenii obişnuiţi.

Cântecul nopţii

2010-01-06T11:46:00.000+02:00

Mai strângi la piept pernuţa aceea veche?

Au ieşit penele din ea

cum mi-au răsărit riduri pe inimă.

Uneori noaptea sufletul transpiră pentru câteva clipe cu tine,

tu zaci în pat, transpiri de răceală,

te ridici cât să îţi faci un ceai şi să fumezi o ţigară,

mereu e ultima,

mereu e ultima noapte

când strângi la piept pernuţa aceea veche la piept,

dar penele nu au ieşit din ea,

ai cicatrici pe suflet în locul lor,

în locul acela dureros

care îţi aminteşte că trăieşti

deşi stai ziua şi noaptea la pat,

e locul care aşteaptă să fiu umplut

când tu îl laşi să se vindece singur.

Răceala nu îţi trece cu ceaiuri şi ţigări,

cum nici singurătatea strângând la piept pernuţa veche.

Articol din Flacara Iasului

2010-01-04T14:46:00.001+02:00

Din "Feed Back" cetire...

Autor: (C.C.)

Data publicarii: 14/12/2009

Numarul 11-12 al revistei de experiment literar "Feed Back" are ca principal atu pledoaria pentru diversitate, asa cum reiese ea parcurgand cele aproape doua sute de pagini ale publicatiei conduse de poetul Daniel Corbu.

Astfel, de la "Manifestul deprimist" (Gelu Visan) si "Generatia miserupista" (Bogdan Federeac), la "Zece argumente pentru intrarea in canon a lui Grigore Vieru" (Theodor Codreanu) calea este, sa admitem, destul de lunga. Retinem apoi o sectiune remarcabila dedicata lui Matei Visniec, surprins de Daniel Corbu intre "mitologia mastii si dimensiunea tragica a fiintei", dar si capitolul de Remember focalizat pe Nichita Stanescu. La Eseu, Andrei Zanca revine la Paul Celan ("Prezenta absentei"), iar Theodor Codreanu scrie despre "Cele doua literaturi postbelice si agonia canonului" (desi, cum am aratat, clameaza intrarea in canon a lui Vieru!). Luca Pitu pune in discutie "Intalnirile noastre cu Cioran si operele sale", iar George Vulturescu isi apleaca privirea asupra prozei lui Stefan Augustin Doinas. La fel de seducatoare, secventele de jurnal ale lui Daniel Corbu, reunite sub titulatura "Carnetele unui deceniu". Despre "Locomotiva Noiman", romanul lui Nichita Danilov, scrie botosaneanul Lucian Alecsa, iar despre volumul lui Gellu Dorian, "Elegiile de la Dorweiler", Florin Caragiu. Salutara optiunea redactiei pentru cronica de teatru (destul de rar prezenta in revistele de cultura romanesti): Ioana Petcu despre spectacolul "In container", de Constantin Cheianu, in regia lui Radu Ghilas. Multa poezie si proza (autohtona si europeana), plus un supliment dedicat poetului Adam Puslojic.

Când pleci, tricourile încă miros a tine

2010-01-04T13:36:00.000+02:00

Când pleci, se opreşte ninsoarea,

bag toate fularele împletite de mary în dulap

până la noua iarnă.

Iarna veche e iarna în care

vinul fiert miroase a tavernă indiferent unde îl bei,

puloverele şi tricourile miros mereu a tine,

timpul se opreşte şi ceasul ticăie

doar să fie în acelaşi ritm cu bătăile inimii.

Când bătăile inimii accelerează

ceasul nu mai face faţă şi muţeşte.

Atunci îmi pierd cuvintele

şi mă scufund în sentimente,

uneori în tine, alteori în amintirea ta.

Când pleci, soarele răsare după zile bune de hibernare

şi prin copaci roiesc piţigoi,

sticlele de vin se golesc una câte una

până când sângele are gust dulce-acrişor

ca buzele tale muşcate cu nesaţ câteodată.

Când pleci îmi amintesc că în colţul camerei

este o icoană în jurul căreia păianjenii şi-au ţesut pânza.

Tu ai făcut să ningă pentru mine

şi nu mai trebuie să port pe umeri

asemeni unei arme stativul:

ţi-am învăţat toate cântecele pe de rost,

până şi sforăitul noaptea

şi respiraţia îngreunată de astm

şi paşii tăi apăsaţi coborând treptele de lemn.

Când strig Clara, întinzi mâna spre geam

cu arătătorul îngălbenit de tutun

să văd că afară ninge, ceasul de pe perete încă ticăie,

cafeaua dă în foc şi tu, înfrigurată,

te îndrepţi spre canapea.

De când ai plecat, nu mai cred în albul zăpezii,

nici în amarul sângelui: zăpada e tot mai roşie,

sângele e alb ca vinul din sticlele ce se golec una câte una,

tricourile şi puloverele încă miros a tine

dar canapeaua e goală.

Ţi-am învăţat toate cântecele pe de rost

şi dacă m-au auzi, te-ai tăvăli de râs

când îţi imit sforăitul, respiraţia îngreunată de astm

sau paşii apăsaţi coborând treptele de lemn.

Iarna veche e cea în care tot vinul miroase a tavernă,

iar când se opreşte ninsoarea şi tricourile încep să miroase a transpiraţie,

realizez că ai plecat.

Reactia la "generatia miserupista"

2010-01-04T12:51:00.000+02:00

Recent am descoperit o replica la articolasul meu despre geenratia miserupista: http://concursulnoraiuga.wordpress.com/2009/12/20/ultima-strigare-george-chiriac-george-almonsnino-nora-iuga/ . Replica ii apartine tanarului George Chiriac din Onesti si o redau in intregime:

"6. Bogdan Feredeac, scrie un articol bomba. Am ras de am crapat. Nu stiu cine naiba e tipul asta, dar nu are pic de adevar in el. Articolul il gasiti aici: http://www.poezie.ro/index.php/essay/13912333/Generaţia_miserupistă

Se vorbeste despre generatia MM. Generatia MM nu e moarta asa cum crede tipul asta, e mai vie ca niciodata. Se pune problema urmatoare: ce nume ar trebui sa ii dam generatiei noi de scriitori ? Niciunul. E ok fara niciun nume. De ce neaparat un nume ? Mai degraba un underground. Si Federeac abereaza din nou: “Aceşti tineri, după poemele publicate în diverse reviste şi antologii, nu se desprind total de douămiişti pentru a putea forma o „generaţie”, ci doar o promoţie. Dar dacă luăm în considerare anul naşterii (în jurul lui 1989) şi principala lor caracteristică, indiferenţa totală faţă de zona politicului, îi putem numi generaţia miserupistă.” Cine a zis ca erau prinsi de cei din generatia 2000 ? Generatia miserupista suna ca dracu`, iar despre zona politica care este in fierbere… e total aiurea sa afirmi asa ceva. Nu cred ca are treaba teatrul politic cu noua generatie de scriitori. Tipul pare aberant pana la capat:
“Stilul lor de a scrie imită condeiul optzeciştilor şi al douămiiştilor.” 80cisti ? Come on… eu ii urasc. Si Ianus ii uraste. Cum zicea Dan Perjovschi intr-un desen: Pirates of Caraibes OK, Pirates of Somalia not OK. Zic si eu: Generatia 2000 OK, Generatia lui Federeac not OK. Sa va aduc aminte de Manifestul fracturist al lui Ianus ? http://agonia.ro/index.php/essay/202813/Manifestul_Fracturist Prin urmare, cea mai proasta chestie pe 2009: generatia lui Federeac."

P.S.: am postat aceasta replica pentru ca inca mai cred in libertatea opiniilor, indiferent de cum suna ele. Il las pe George cu frustrarile lui si nemultumirea ca i-am inclus numele intre cele zece pe care am pariat pentru o noua promotie literara.
P.P.S.: PRobabil George e nemultumit ca nu am pomenit nimic de "Generatia MM"

Viaţa povestită sub morfină

2009-12-15T12:26:00.000+02:00

Tristano este un veteran de război octogenar, dependent de morfină, care îşi aşteaptă sfîrşitul din cauza unei cangrene. La sfîrşit de august, Tristano, imobilizat la pat, îşi povesteşte viaţa, temerile, iubirile, divaghează şi alternează întîmplările reale cu delirurile provocate de morfină. Un scriitor îl veghează, ascultă şi scrie romanul despre viaţa lui.

În monologurile sale, niciodată nu se adresează unui acelaşi auditoriu. Deseori se pare că vorbeşte cu Frau, consoarta acestuia, cea care îi citeşte poezii duminica şi îi face injecţiile zilnice. Dar morfina, care ar trebui să-i calmeze durerile provocate de cangrenă, îi răvăşeşte memoria şi el încurcă peroanele cu personajele, biografia proprie cu istoria universală. Astfel, pe lîngă Frau, ca mari iubiri, apar Rosamunda, Daphne, Puştoaica, Mavri, Saki, Giudita sau Marilyn Monroe, toate construite după acelaşi tipar. În lupte îi are drept camarazi pe Ninototo, Clark Gable, doctorul nazist Ziegler, comandantul fascist Papagos sau poeţii Byron şi Kavafis. Bătrînul este conştient de efectele morfinei şi recunoaşte: „chiar şi delirul meu sînt tot eu.”

Ceea ce povesteşte Tristano frapează, dar nu prin neverosimilitate, cum s-ar crede, ci prin conţinutul lor. Tristano, ca soldat luptător în al Doilea Război Mondial, este în acelaşi timp erou, laş, trădător, salvator. Dar tot ce a făcut a fost să lupte pentru libertate, acel cuvînt elastic care „în gura unuia sau a altuia se transformă într-altul.”

În loc de erou naţional, cu pieptul plin de decoraţii, Tristano sfîrşeşte necunoscut, delirînd pînă în ultima clipă, cîntînd, recitînd poezii, filosofînd: „În mine totul e tot ros de cangrenă, (...) sunt ca un sac golit şi asta îmi dă dreptul să filozofez cît am chef şi cît îmi place.”

Romanul este o lecţie care te ajută să desluşeşti sensul unei vieţi şi care te ajută să răspunzi laîntrebarea: ce înseamnă a-ţi povesti viaţa?

Moartea se îmbracă din s.h.-uri

2009-12-10T01:33:00.000+02:00

poate nu m-am afundat destul în patimile tinereţii şi de aceea ceva din imaginea lui a rezonat în mine ca o coardă izbită rece de un basist.

dimineţile se scurg
din venele frunzelor
tu le-ai numi nervuri
eu nervi
de toamnă
de azi
pe mâine
tălpile se mai rod
şi ochii se mai limpezesc.
cafeaua e tot mai amară
iar clara rămâne
unul din visele
arhivate
pentru clipa
în care îţi vezi toată viaţa
şi nu ştii
dacă e să mănânci popcorn
şi să aplauzi
sau să închizi ochii.

Cântec surd

2009-12-10T01:30:00.000+02:00

e timpul să pleci şi
nu ţi-ai făcut bagajele,
nu te-am strâns în braţe
nu mi-am dat pantofii cu cremă
nu voi face nimic din ce te-ai aştepta
decât să te dezamăgesc.

###

îţi spuneam poveşti pe care le mestecai
dinainte să spun "gata"
poveşti cu un copil tare bătrân
şi singur, un copil dement
dar foarte fain şi singur
tu îl numeai omuleţul tare fain
şi singur era el mereu
singur este şi acum
şi nu-ţi poate povesti
un basm cu zâne când el nu a crezut
în zâne, feţi-frumoşi care poartă şapte capete de balaur pieptănate
în loc de cravată.
el este singur şi deseori nu poate povesti
cum ai lui l-au construit genetic
şi l-au educat să fie aşa.

nu te poate strânge în braţe dacă tu îi zâmbeşti.

tu pleci, oricum el este singur,
îţi va simţi lipsa cum un personaj
din poveştile sale singurătate,
cum un poet alcoolul în sânge, gudronul în plămâni.

nu ţi-ai făcut bagajele, pleci cu mâinile în buzunar, fără bilet
cum el nu cumpără cărţi,
nu citeşte, doar trăieşte, în sinea lui
cuvinte împletite în poveşti.

pantofii zac sub pat la fel de prăfuiţi ca ieri, ca mâine,
ca dezamăgirea ei.

###

rămâne întrebarea:
de unde atâta singurătate în el
când timpul spune că trebuie să plece
şi nu o poate dezlipi de poveştile lui?

Iubire, Clara, iubire ...

2009-12-10T01:26:00.000+02:00

Bulevardele înghit zilnic milioane de paşi
scăpaţi de oameni decoloraţi.
Într-o zi, găurile de canal vor erupe,
râuri de paşi diferiţi vor acoperi asfaltul.
Un pas şi încă unul şi tot aşa,
până la Clara.

Clara, Clara, nu-mi spune că îl mai iubeşti pe Zeus...
Fato, deschide-ţi ochii: Zeus zace
îngropat în prundişul conştiinţei tale,
l-am ucis din gelozie.
Reununţă, naibii, la zei,
iubirea lor e canceroasă!
Nu poţi pipăi fantasmele, pe mine da.

Câteodată, când mă săruţi, îţi pocneşte maxilarul
şi mă simt de parcă l-aş săruta pe Robocop.
De câteva zile,
nu ne mai sărutăm,
nu ne strângem în braţe, degetele nu se mai ating,
liceenii te fluieră pe stradă
în timp ce te opreşti în faţa magazinelor cu hăinuţe pentru copii.

Teoretic ne întâlnim
într-un vis din care lipseşte frigul şi raţiunea, dar dormim
în fiecare seară în paturi separate de străzi cu nume ciudate.

Paşii mei m-au îndreptat spre paşii tăi,
căutând ceva din perfecţiune,
nu zidul ce te înconjoară sau zeii ce se sprijină pe el.
Un nume de zeu dacă mai pomeneşti,
vorbind de iubire,
jur că scot o cărămidă de la baza zidului.
Oamenii au nevoie de iubire, nu de zei.